Iubitorii de vin se pot bucura de faptul că o creştere a producţiei Franţei va menţine volumele în Europa la un nivel stabil, în pofida secetei care a devastat continentul, şi chiar dacă randamentele au scăzut în majoritatea ţărilor, fermierii se aşteaptă la o calitate de deosebit de bună a vinurilor din acest an,
Mai multe ţări din UE, inclusiv Franţa şi Spania, au cunoscut în acest an cele mai grave secete din istorie, o situaţie agravată de mai multe valuri succesive de caniculă, informează Reuters.
Cu toate acestea, Copa – Cogeca, organizaţie care reprezintă vocea unită a agricultorilor şi a cooperativelor agricole din Uniunea Europeană, a anunţat vineri că se aşteaptă ca cei trei mari producători de vin (Italia, Franţa şi Spania) să producă împreună 130,2 milioane de hectolitri în acest an, în creştere cu 1,1% faţă de producţia de anul trecut, dar cu 2,1% sub media din ultimii cinci ani care a fost de 132,9 milioane hectolitri.
„Scăderi ale randamentelor au fost înregistrate în majoritatea restului ţărilor producătoare”, a informat Copa – Cogeca, care nu a oferit însă şi estimări cu privire la producţia de vin a României.
„Deşi nu va fi abundentă, recolta din 2022 a fost salvată în mare parte graţie eforturilor viticultorilor. Cu toate acestea, anul curent rămâne unul dificil pentru întregul sector: creşterea costurilor cu transportul, sticla, cartonul, produsele fitosanitare şi energia a majorat şi mai mult costurile deja mari de producţie. Asta erodează şi mai multe marjele pentru producători”, a declarat Luca Rigotti, preşedintele grupului de lucru Vitivinicol de la Copa – Cogeca.
Stanislav Bălan deține 40 de hectare de vie în satul Lingura, din raionul Cantemir, unde cultivă struguri de masă de mai multe soiuri, cum ar fi Codreanca, Alb de Suruceni și Moldova.
Prețurile la struguri au crescut cu 15-20% față de anul trecut. Am avut cheltuieli duble din cauza scumpirii carburanților, a pieselor de schimb și pentru că a fost nevoit să majoreze salariile muncitorilor. Puterea de cumpărare a oamenilor a scăzut esențial și, prin urmare, s-a diminuat simțitor cererea atât pe piața locală, cât și pe cea din afară. Mă aștept la un vin de calitate. Strugurii au avut soare suficient și de aceea sper că și vinul va fi de o calitate foarte bună”.
⚡️Следите за новостями Agroexpert в -> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!