Fermierii ar putea decide în perioada următoare dacă vor organiza proteste de amploare, după ce Asociația Forța Fermierilor a acuzat lipsa de reacție a autorităților publice la un set de revendicări transmise încă la sfârșitul lunii aprilie. Printre solicitările înaintate se numără majorarea plafonului pentru rambursarea TVA până la 500 de mii de lei și adoptarea unor măsuri urgente de sprijin pentru sectorul agricol afectat de criză.
Directorul executiv al Asociației, Alexandr Slusari, susține că, deși au avut loc mai multe discuții oficiale cu instituțiile statului, inclusiv la nivel guvernamental și parlamentar, nu au fost oferite soluții concrete, iar mecanismele de sprijin anunțate public nu funcționează în practică.
„Deocamdată nu avem nicio reacție. Atât la adresarea noastră din 27 aprilie către conducerea țării, cu mai multe revendicări, cât și la solicitarea privind plafonul de 500 de mii către Ministerul Finanțelor nu a existat răspuns”, a declarat Slusari.
Acesta afirmă că problema rambursării TVA este una dintre cele mai grave în actualul context economic, în condițiile în care agricultorii se confruntă cu dificultăți majore de lichiditate și cu întârzieri în accesarea fondurilor promise.
„Din punctul nostru de vedere, ceea ce se întâmplă cu rambursarea TVA este o bătaie de joc enormă față de agricultori, mai ales în contextul discursului din mass-media și al anunțurilor guvernamentale despre alocări de 200 de milioane și mecanisme simplificate. În realitate, din martie, de când a început criza și scumpirile, acest mecanism nu funcționează, iar în cel mai bun caz va începe să funcționeze efectiv abia de la începutul lunii iunie”, a menționat acesta.
Slusari avertizează că situația din sectorul agricol s-a deteriorat semnificativ în ultimii ani, pe fondul calamităților naturale și al lipsei de sprijin constant din partea statului. Potrivit acestuia, tot mai mulți fermieri ajung în dificultate financiară sau insolvență, în timp ce accesul la finanțare este tot mai restrâns.
„Majoritatea agricultorilor din sectorul cerealier și oleaginos au avut patru din cinci ani cu calamități naturale și practic fără sprijin din partea autorităților. O bună parte dintre ei se află deja în insolvență. Cifrele au depășit 200, iar ulterior s-a ajuns la peste 400 de agricultori în stare de insolvență juridică. În plus, mulți alții nu sunt declarați oficial, dar se confruntă cu dificultăți grave, fără acces la finanțare din partea băncilor sau a instituțiilor de microfinanțare. Situația este extrem de gravă, iar ultima criză a carburanților poate fi chiar fatală pentru mulți, mai ales că de la 1 martie nu a existat niciun sprijin real din partea statului”, a declarat Slusari, director executiv al Asociației Forța Fermierilor.
Decizia privind protestele, încă în așteptare
Întrebat dacă agricultorii sunt pregătiți să iasă la proteste, Slusari a precizat că Asociația Forța Fermierilor nu va lua decizii impulsive, ci în urma unor consultări interne și a unei evaluări a răspunsului autorităților.
„La noi deciziile se iau democratic, nu pot fi spontane sau haotice. Chiar dacă fermierii sunt nemulțumiți, noi am încercat să păstrăm o abordare civilizată și să parcurgem toate etapele dialogului”, a spus acesta.
Slusari a menționat că, în ultimele luni, au avut loc mai multe întrevederi cu reprezentanți ai Guvernului, Ministerului Agriculturii, Ministerului Finanțelor și Parlamentului, însă fără rezultate palpabile.
„De două luni, de când am devenit director executiv, am inițiat dialogul pe diferite platforme cu autoritățile. Am avut întâlniri cu ministra agriculturii, cu ministrul finanțelor și cu Comisia parlamentară pentru agricultură, care a fost deschisă și a organizat discuții pe aceste subiecte. Au participat reprezentanți ai ministerelor, însă rezultatele au fost, din păcate, aproape nule”, a precizat el.
Potrivit acestuia, a existat și o discuție la nivel prezidențial, însă fără soluții concrete pentru revendicările înaintate.
„Am avut și o întâlnire cu doamna președintă, unde discuția a fost corectă ca formă, dar fără soluții concrete”, a declarat Slusari.
El a adăugat că fermierii au transmis o adresare oficială cu termen limită de răspuns, care expiră în jurul datei de 10–11 mai. În funcție de reacția autorităților, urmează să fie luate deciziile finale.
„După aceea, vom convoca ședința Consiliului, vom discuta cu alte asociații și vom decide pașii următori. Dacă nu apar schimbări, vom decide forma protestelor și momentul acestora. Totul va fi anunțat transparent presei”, a mai spus directorul executiv al Asociației Forța Fermierilor.