Parlamentul a votat în prima lectură o serie de modificări la politica vamală pe anul 2024 pentru a simplifica și standardiza procesele în domeniul vamal.
Proiectul de modificare a unor acte normative are drept scop ajustarea prevederilor Codului fiscal în vederea perfecționării reglementărilor acestuia, precum și pentru a asigura armonizarea deplină a legislației vamale cu legislația Uniunii Europene. Vor fi modificate 11 acte normative, printre care Codul vamal, Codul contravențional, Codul de executare, Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător etc.
Modificările efectuate sunt axate, în special, pe proceduri și administrări vamale. La fel, în vederea transpunerii legislației UE, au fost incluse o serie de scutiri care sunt aplicate unor categorii de subiecți.
Proiectul mai prevede modificări ce vizează modalitatea de declarare a mărfurilor introduse pe teritoriul zonelor economice libere, portului sau aeroportului.
De asemenea, prevede schimbări la domeniile finanțelor publice locale în partea ce ține de mecanismul de repartizare a încasărilor aferente taxelor pentru resursele naturale între bugetul de stat și bugetele locale, norme ce țin de reglementarea împuternicirilor funcționarilor vamali cu dreptul de a examina cauze contravenționale.
Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Finanțelor. Documentul urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!