În Republica Moldova, absența unei delimitări clare între cânepa industrială (Cannabis sativa), și cânepa psihotropă (Cannabis indica) generează dificultăți în dezvoltarea unei industrii promițătoare. Deși cânepa industrială nu are efecte psihotrope și este cultivată pe scară largă în țările vecine și în Uniunea Europeană, legislația locală o tratează ca pe o cultură interzisă, susține expertul Iurie Rija.
„Acest aspect este reglementat în mod ambiguu de HG 1382/2006 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la reglementarea activităţilor de cultivare a plantelor care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, care vizează plantele ce conțin substanțe stupefiante sau psihotrope, plasând cultivatorii de cânepă industrială sub incidența Codului Penal”.
Expertul e de părere că deși cânepa industrială ar putea reprezenta o oportunitate valoroasă pentru sectorul agricol autohton, lipsa unei reglementări clare și amenințarea sancțiunilor penale nu permite efectuarea investițiilor în acest domeniu. Numeroase încercări ale fermierilor de a cultiva această plantă s-au încheiat cu confiscarea recoltelor, procese juridice și repercusiuni penale, impunând un climat de incertitudine asupra viabilității acestei industrii emergente.
„Cu toate acestea, interesul pentru cultivarea cânepii industriale este în creștere, mai ales în contextul integrării europene. Fermierii moldoveni solicită din ce în ce mai des un cadru legal clar și favorabil pentru a explora potențialul acestei culturi. Experiența țărilor din Uniunea Europeană în gestionarea și promovarea cânepii industriale este extrem de valoroasă și ar putea servi drept model pentru Moldova în acest sens”, mai susține Rija.
Impactul pozitiv al cultivării cânepii industriale asupra sectorului agricol este considerabil. Această cultură poate diversifica gama de plante etero-oleaginoase cultivate în Republica Moldova, oferind oportunități economice și ecologice semnificative. De asemenea, reduce dependența de importurile de semințe de cânepă, stimulând producția internă și promovând sustenabilitatea agriculturii. În contextul frecvenței fenomenelor climatice negative, fermierii se confruntă cu necesitatea identificării unor culturi rezistente la condiții de secetă, iar cânepa industrială se profilează ca una dintre opțiunile cu grad înalt de rezistență. Pe parcursul a ultimilor 2 sezoane, se remarcă o scădere semnificativă a rentabilității la culturile cerealiere tradiționale. În acest context, introducerea în circuitul agricol a plantei noi, precum cânepa, se conturează ca o oportunitate cu un potențial semnificativ de a aduce beneficii notabile atât din perspectiva agronomică, cât și economică. Prin explorarea acestei opțiuni, se deschid perspective noi în ceea ce privește optimizarea randamentelor și a profitabilității.
În absența unei intervenții legislative adecvate, sectorul agricol moldovenesc risca să rămână în urmă în comparație cu omologii săi din UE.
Citește și: Cerințele față de cultivarea cânepii industriale în UE
Drept soluție, expertul punctează că ar fi examinarea posibilităților de modificare a legislației naționale relevante, în special a Legii nr. 382/1999, Legii nr. 160/2011 și Legii nr. 131/2012, în vederea revizuirii principiilor de cultivare a cânepii industriale pe teritoriul Republicii Moldova pentru sezonul agricol 2024-2025. Scopul acestor modificări ar fi de a scoate din reglementarea psihotropă a culturii Canabis Sativa și aplicarea cerințelor ce sunt în competențele Agenției Națională privind Securitatea Alimentelor.
„Este timpul ca Republica Moldova să creeze un cadru legislativ adecvat care să faciliteze dezvoltarea acestei ramuri fitotehnice durabile și competitive. Reglementarea adecvată a procesului de cultivare a cânepii industriale este esențială pentru asigurarea avantajelor și beneficiilor aduse de această cultură versatilă. În acest sens, este imperativă elaborarea unui cadru normativ bine pus la punct, care să distingă clar între soiurile industriale și cele cu potențial psihotrop. Acest cadru normativ ar trebui să asigure conformitatea cu cerințele agrotehnice, să prevină abuzurile și să ofere o monitorizare riguroasă a proceselor de cultivare. Prin implementarea măsurilor respective, se poate asigura un mediu de afaceri transparent și echitabil în sectorul agricol, contribuind la consolidarea acestuia și la promovarea durabilității în producția plantelor etero-oleaginoase și tehnice”, punctează expertul.
În Republica Moldova o bună parte din fermieri cunosc această cultură și avantajele ei. Începând cu anul 2019 funcționează Asociația Cultivatorilor, Amelioratorilor și Procesatorilor de Cânepă, care în mod direct promovează cultivarea cânepii printre fermierii autohtoni.
Te-ar putea interesa și: Cultivarea cânepei: Diferențele între cea industrială și cea psihotropă