Prețul porumbului rămâne sub presiune în bazinul Mării Negre, dat fiind faptul că marfa este înlocuită în unele rații furajere cu grâul pentru furaj, care predomină în Franța. Totuși, cotațiile mai au ușoare zvâcniri pe fondul secetei și a contractelor forward care trebuie onorate.
În aceste zile, fermierii pot obține maximum 186 de euro/tonă pentru porumbul livrat în Portul Constanța.
„Porumbul ne desenează o hartă în care trebuie să avem un pic de încredere. Departamentul de Stat pentru Agricultură al Statelor Unite va trebui să opereze tăieri în Ucraina, va trebui să opereze noi tăieri în Uniunea Europeană; și ne uităm cu ochii ațintiți peste Ocean, în Brazilia, unde în continuare nu sunt prognozate ploi, iar însămânțarea primei recolte de porumb întârzie”, susține expertul în piețele de mărfuri agricole, Cezar Gheorghe.
SUA au avut și ele o scădere în randament, adică mai puțină marfă la hectar, ceea ce îi conduce de la acel nivel de 388 de milioane de tone, la un nivel de 386 milioane de tone.
„Cu toate acestea, Portul Constanța plătește în jur de 180-182 euro/tonă, chiar și 186 euro/tonă în acest moment, dat fiind faptul că acele contracte semnat forward de către exportatori trebuie acoperite”, a explicat Cezar Gheorghe.