Цены и Тренды

Care produse s-au scumpit și care s-au ieftinit în 2023

Автор: AgroExpert
produse BNS 2023 - agroexpert.md

Prețurile de consum în anul 2023 față de anul 2022 au crescut în medie cu 13,4%, inclusiv la produse alimentare cu peste 13%, la mărfurile nealimentare cu circa 8% și servicii prestate populației cu aproximativ 22%.

Pe parcursul anului 2023 au fost înregistrate creșteri mai accentuate ale prețurilor la următoarele produse alimentare: fructe și legume – cu câte circa 12%, carne și conserve din carne, lapte și produse lactate – cu peste 3%, pâine – cu aproximativ 2%. Despre aceasta specifică Biroul Național de Statistică (BNS).

Totodată, în perioada de analiză au fost înregistrate diminuări de preț la ulei vegetal cu aproximativ 21%, și zahăr cu 4%.

Creșterea prețurilor de consum la mărfurile nealimentare a fost determinată de majorarea prețurilor la încălțăminte, confecții, materiale pentru întreținerea și repararea locuinței cu 4,3%.

Concomitent, prețurile de consum la combustibili și carburanți s-au micșorat – cu cca 1,4%.

Cu referire la serviciile prestate populației, pe parcursul anului 2023, s-au majorat prețurile la serviciile de alimentare cu apă și de canalizare cu peste 24% și serviciile de alimentație publică cu circa 6%.

În același timp, pe parcursul anului 2023 tarifele reglementate de furnizare a energiei electrice s-au diminuat cu circa 43% iar serviciile de furnizare a gazelor naturale cu puțin peste 12% (luând în considerare compensațiile acordate de către Guvern consumatorilor casnici).

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!