Цены и Тренды

Cine și unde exportă semințele de floarea soarelui din R. Moldova. Prețurile sunt mici

Автор: AgroExpert
Expert: Юрий Рижа
export import prețuri floarea soarelui - agroexpert.md

În sezonul 2022 - 2023, Republica Moldova a importat din alte state de 5,4 ori mai puține semințe de floarea soarelui decât a exportat, arată o analiză realizată de expertul Iurie Rija.

Prețul în 2023, mai mic chiar și decât în 2021 

În primele 4 luni ale anului 2023 s-a exportat floarea soarelui în cantitate de 56,9 mii tone. Prețul mediu de export pentru 2023 este de 10,28 lei/kg, și e cu 27% mai mic în raport cu anul 2022 și chiar cu 5% mai mic comparativ cu anul 2021 (10,78 lei/kg).

„Acest fenomen nu este benefic pentru fermieri, căci în condițiile de creștere a costurilor de producție și scădere de preț la comercializare, o bună parte nu reușește să-și acopere costurile, iar alții care reușesc să obțină profit, înregistrează o scădere de marjă comercială”, susține expertul.

Privit aparte pe luni, prețul mediu la export floarea soarelui a înregistrat fluctuații majore. Maxima pentru anul 2022 a fost atinsă în luna martie, când prețul a urcat până la 17,17 lei/kg. Acesta era mai mare cu 39% comparativ cu luna ianuarie (12,35 lei/kg).

După, începând cu aprilie 2022 prețurile la floarea soarelui au înregistrat o scădere la nivel mondial inclusiv în Republica Moldova- de la 16,35 lei/kg în aprilie 2022- până la 10,95 lei/kg în octombrie 2022.

Mai apoi a urmat o creștere cu 9,4% până la 11,98 lei/kg în decembrie 2022, astfel că din ianuarie 2023 până în prezent scăderea să fie continuă și stabilă. Cel mai mic preț mediu de export a fost înregistrat în aprilie 2023- la 8,76 lei/kg, ce este cu 12 % mai puțin ca în martie 2023 (9,95 lei/kg) și cu 21% mai puțin ca în ianuarie 2023 (11,13 lei/kg).

„În prezent asistăm la minimul de preț la export de floarea soarelui (situație similară și la export grâu și a celorlalte culturi), de nivelul anului 2021. Ba mai mult, în 2021, înainte de război, prețul mediu era mai înalt cu 19% (10,78 lei/kg)”, mai punctează expertul.

 

Liderii la export

În 2022 exporturile de floarea soarelui au generat companiilor o cifră de afaceri de 6,67 miliarde de lei sau 371,2 milioane de dolari. 

Printre principalele companii, care s-au nominalizat în topul exportatorilor de floarea soarelui în 2023 se numără Orom-Imexpo SRL, Avante SRL, agrogrim Logistic SRL, Treiding Grup SRL. În a doua jumătate 2022 primele companii erau Orom-Imexpo SRL, Crist-Valg SRL, Vadalex-Agro SRL, Unicaps SRL.

Trei piețe principale

În perioada ianuarie - aprilie 2023, prima țară care a asimilat circa 60% (sau 34,4 mii de tone) din exporturile moldovenești de floarea soarelui este România., fiind urmată de Turcia, cu o pondere de 15,3% și apoi de Bulgaria, cu ponderea de 13,8%.

În perioada iulie - decembrie 2022 acestea țări la fel s-au nominalizat printre lideri la import de floarea soarelui de origine moldovenească.

Import de floarea soarelui și de ulei în Republica Moldova

Ce ține de importul de floarea soarelui, în perioada iulie 2022- aprilie 2023 s-au tranzacționat în regim de import 118,8 mii tone, ce este mai puțin cu 70% comparativ cu exportul din perioada respectivă (201,6 mii tone).

„Circa 69% din aceste importuri, sau 81,6 mii tone reprezintă producție autohtonă, care a intrat în țară prin Zone Economice Libere (codul de țară QM). Deci importul propriu zis, cum ne-am obișnuit să-l înțelegem noi ca tranzacție de achiziționare din țară străină a reprezentat doar 31% din această cantitate intrată pe regim de import, sau 37,16 mii tone. Deci, putem concluziona că am introdus în Republica Moldova din alte state, cu 5,4 ori mai puțină floarea soarelui decât am exportat”, spune expertul.

Prețurile la import

Prețul mediu de import floarea soarelui în perioada iulie 2022- aprilie 2023 a fost de 12,5 lei/kg, însă în timp au înregistrat urcări și coborâri. Astfel, maximul a fost atins în februarie 2023 - 24,1 lei/kg, când au avut loc achiziții de floarea soarelui ecologică importată din Bulgaria.

La fel, în aprilie 2023 prețul de import a fost unul ridicat - de 23 de lei/kg- pentru floarea soarelui importată din Rusia.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter! 

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!