Цены и Тренды

Comerțul mondial cu grâu. Statistici și prognoze de la expertul Iurie Rija

Автор: AgroExpert
Expert: Юрий Рижа
grâu export prognoze - agroexpert.md

Grâul reprezintă o piatră de temelie în satisfacerea nevoilor alimentare ale populației globale. Potrivit expertului Iurie Rija, cererea de grâu din întreaga lume poate fi măsurată din faptul că este cea mai comercializată cereală la nivel internațional. Importanța grâului în consumul global de alimente este incontestabilă, ajungând la 65,6 kg de grâu pe cap de locuitor de, reprezentând 37% din consumul mediu anual de cereale pe cap de locuitor de 175 kg la nivel global.

Cultura de grâu ocupă aproximativ 20% din suprafața cultivate la nivel mondial

Grâul ocupă un loc important în strategia de asigurare a securității alimentare întrucât se caracterizează printr-o conservabilitate de lungă durată şi prin faptul că se pretează la realizarea unei game diversificate de produse de panificaţie. Rolul grâului în strategia securităţii alimentare este determinat şi de posibilităţile de conservare cu cheltuieli reduse în comparaţie cu alte produse alimentare, nefiind necesare lanţuri frigorifice sau instalaţii costisitoare. În plus, grâul se poate păstra timp îndelungat şi se poate transporta la distanţe mari fără să se altereze.

„Prețurile la grâu în bazinul Mării Negre, inclusiv și pentru Republica Moldova se formează la Marele burse internaționale cum este Euronext și CBOT. Acestea, la rândul lor sunt influențate de evenimentele care se produc pe scară largă în lumea cerealelor. Asta este motivul, pentru care evoluția unor așa indicatori precum suprafețele cultivate, yields global, yields la hectar, cererea și oferta de marii producători, exportatori și importatori de grâu sunt necesare de urmărit pentru toți operatorii economici din sfera cerealelor”, susține expertul.

Prețuri mai mici, dar recoltă mai bogată

Conform perspectivelor globale ale USDA producția globală este prognozată la un record de 800 milioane tone, în creștere cu 10,5 milioane comparative cu sezonul precedent. Recolte mai mari se așteaptă în Argentina (19,5 milioane de tone), Canada (37 de milioane de tone), China (140 de milioane de tone), UE (140,5 milioane de tone) și India care compensează scăderi considerabile în Australia (după 3 sezoane consecutive record – 29 de milioane de tone), Rusia (85 de milioane de tone), Ucraina (24 de milioane de tone).

„Se observă că cea mai mare creștere față de sezonul 2022/23 este pentru Argentina, unde se preconizează că producția își va reveni după seceta semnificativă din 2022. O producție aproape record este prognozată în Canada datorită unei suprafețe cultivate extinse. Se estimează că producția UE va fi mai mare, beneficiind de precipitații peste medie pentru aproape toate țările membre UE, cu excepția Spaniei și Portugaliei”, susține Iurie Rija.

Se așteaptă ca Rusia să fie din nou cel mai mare exportator cu 45,5 milioane de tone grâu

„Deși Rusia acum încearcă să manipuleze cu recolta lor, invocând că au pierdut 250 de mii de hectare, recolta va fi oricum una sănătoasă de 85-87 de mii de tone. Potențialul de export al Rusiei rămâne foarte mare, chiar și din considerentul faptului că au un stoc mai mare de grâu cu 70% comparativ cu sezonul anterior. Exporturile de grâu rusesc în iulie ar putea varia între 3,7 și 4,1 milioane de tone față de 2,8 tone în medie, prezice SovEcon. Condițiile de piață favorabile și nivelurile record ale stocurilor contribuie la ratele ridicate de export”, afirmă analistul.

Activitatea exportatorilor poate deveni un factor de accelerare a exportului de grâu rusesc. Începând cu 11 iulie, vânzările restante de grâu din Rusia au ajuns la 4,5 milioane de tone, comparativ cu 2,2 milioane de tone vinerea trecută și 1,1 milioane de tone la începutul lunii iunie.

„Cererea de grâu rusesc rămâne ridicată datorită competitivității sale în creștere. Grâul rusesc 12,5% se vinde cu 232,5 USD/tonă, comparativ cu 252 USD/tonă pentru grâul francez la bursa Matif. Potrivit lui Rosstat, la începutul lunii iunie, stocurile de grâu din fermele din Rusia se ridicau la 15,6 milioane de tone, față de 9,7 milioane de tone cu un an mai devreme. Exportul activ de grâu rusesc este încă un factor care poate exercita o presiune în scădere asupra prețurilor mondiale la grâu”, mai subliniază expertul.

În România se așteaptă o producție record la grâu – 10 milioane de tone

Ucraina, la fel un exportator mare, conform caselor de analize naționale estimează, că volumul de grâu nu va fi de 16,5 milioane de tone cum au prognozat ei la început, nu va fi nici de 17,5 milioane de tone cum a prognozat USDA în raport din iunie, ci va fi efectiv de 24 de milioane de tone. Deci, trebuie de așteptat un aflux enorm de grâu în regiunea Bazinului Mării Negre, afirmă Iurie Rija.

Totodată, în sezonul trecut, Ucraina și-a pierdut poziția pe piața mondială — în ceea ce privește producția de grâu, a coborât de pe locul 7, pe locul 10 în lume, adică la nivelul anului 2014/15. Astfel, la data de 30 iunie 2023 exportul total de grâu din Ucraina a totalizat 16,83 de milioane de tone.

„Cu toate acestea, dacă țineți cont de faptul că fermierii ucraineni au lucrat întregul sezon în condițiile războiului cu Rusia, menținerea Ucrainei a statutului de unul dintre cei mai mari zece producători mondiali de grâu poate fi numărată printre principalele realizări ale exercițiului financiar 2022/2023”, explică expertul.

Indicatori globali la recolta mondială grâu, conform prognozei FAO

„La moment, cotațiile Matif arată că grâul se depreciază ușor dar rămâne în intervalul de tranzacționare al săptămânii trecute și incertitudinea cu privire la viitorul acordului de export a cerealelor ucrainene prin Marea Neagră. Funcționalitatea acordului „grain deal”, condițiile meteorologice favorabile pentru recoltele din emisfera nordică și competitivitatea puternică a cerealelor rusești a exercitat o presiune continuă asupra prețurilor cerealelor, în special a grâului. În perioada iulie 2022 – iunie 2023, prețul grâului a scăzut cu 45,7%. Piețele de cereale vor continua să reacționeze la orice știre privind acordul și acesta va fi din nou un punct de observație important în această săptămână”, a conchis Iurie Rija.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!