Цены и Тренды

Prețul porumbului în Portul Constanța a scăzut. Când va crește

Автор: AgroExpert
Prețul porumbului în Portul Constanța - agroexpert.md

Prețul porumbului rămâne la valori scăzute în această perioadă, având în vedere că însămânțarea se apropie de final în majoritatea statelor mari producătoare. Momentan, prognozele arată bine, motiv pentru care cotațiile rămân jos, însă specialiștii anunță că situația s-ar putea schimba pe parcursul verii.

„Porumbul în momentul acesta are o problemă mare de tot, care se numește Statele Unite. Acolo plouă și a plouat suficient de mult, au ajuns la 87-88% însămânțare și mai au o fereastră de însămânțat până pe 15 iunie. Vor termina de însămânțat și arată bine, pentru că nu mai au zone în care să fie probleme cu seceta.

America de Sud e aproape o problemă închisă, cu Argentina și Brazilia rezolvate din punct de vedere al tonajelor. Ucraina a terminat de însămânțat porumbul, Uniunea Europeană mai are un pic și termină și ea, deci porumbul e într-o stare bună. De aceea, porumbul a mers în jos. Astăzi, recolta nouă era cotată la 175-178 euro/tonă în Portul Constanța, nu se mișcă”, a precizat expertul în piețele de mărfuri agricole Cezar Gheorghe, pentru agro-tv.ro.

Căldurile de pe perioada verii, care vor pârjoli culturile de porumb, ar putea da peste cap situația prețurilor, însă schimbările majore se vor vedea abia peste câteva luni.

„Nu excludem, însă, o intervenție violentă asupra porumbului pe parcursul verii, pentru că aparențele sunt că va fi foarte cald începând din 15 iunie în corn belt, în Statele Unite. Deci de acolo ar putea să vină o flacără care să alimenteze focul indicației de preț la porumb, dar nu se știe deocamdată”, a mai explicat Cezar Gheorghe.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!