В Молдове

Bolea s-a întors de la Bruxelles și a discutat cu agricultorii: „Există o avalanșă de probleme”

Автор: AgroExpert
Bolea protest agricultori

Există „o avalanșă” de probleme în domeniul agriculturii, dar și în alte sectoare, Guvernul fiind nevoit să „împartă același număr de bani într-o sută și una de direcții și care sunt toate într-o situație extrem de gravă”. Declarațiile au fost făcute de ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, în urma unei discuții cu fermierii, scrie TV8.

Ministrul a mai menționat că solicitările agricultorilor trebuie luate în considerație și că la nivelul UE, a fost deja formată o comisie pentru a aborda această problemă, Guvernul de la Chișinău urmând să delege un reprezentant în această comisie.

Aflat într-o deplasare de serviciu la Bruxelles, ministrul Agriculturii a subliniat faptul că consecințele pentru agricultorii din Republica Moldova sunt similare sau chiar mai grave decât cele resimțite de alte țări din Uniunea Europeană.

„Urmează Guvernul Republicii Moldova să delege un reprezentant al Guvernului în această comisie care să lucreze în timp real asupra procesului de tranziționare, import, export a cerealelor în țările europene sau în țările care au vecinătate, suntem în linia 1. Lucrul ăsta este extrem de favorabil. În premieră, s-a vorbit despre asta la nivelul UE. M-am dus cu calcule foarte bine puse la punct, prin care am demonstrat că consecințele pentru agricultorii din RM sunt la fel sau în unele cazuri chiar mai grave decât cele din din Uniunea Europeană”

Vicepremierul a mai spus că de-a lungul anilor, gestionarea problemelor din sectorul agricol a rămas o prioritate nerezolvată, iar acum situația a devenit alarmantă. 

„Astăzi noi am vorbit cu agricultorii. Să știți că o toată lumea este ancorată în gestionarea situației. De-a lungul anilor, nu au fost rezolvate 1.001 de probleme. Pentru noi, de fiecare dată, ne întoarcem la anii 2019-2022 și toți sunt ani extrem de gravi, în care nu s-au luat niciun fel de decizii atunci mai mari sau mai mici. Și acum este o avalanșă de probleme. Ea nu este numai pe dimensiunea agricultorilor, este și pentru energetică, pentru că noi nu avem rețea națională dezvoltată a rețelei energetice. Noi suntem dependenți de importuri de gaz”, a declarat Vladimir Bolea.

„Trebuie în mod obligatoriu, în faza numărul unu, chiar de mâine, cel mai probabil trebuie oprit orice tip de penalizări și multe, multe alte lucruri care țin de Inspectoratul Fiscal și de celelalte sisteme ale statului, ca agricultorii din Republica Moldova să nu aibă această presiune, măcar din privința statului”, a spus Bolea. Acesta a adăugat că se vor purta discuții și cu Banca Națională.

La 20 iunie, fermierii au parcat tehnica agricolă în fața Guvernului și se angajează să rămână în capitală până când autoritățile vor satisface revendicările cerute. În cadrul unei conferințe de presă, organizatorii au transmis un ultimatum autorităților, cerând ca până miercuri, 21 iunie, la ora 12:00, să fie programate întâlniri cu reprezentanții de vârf ai conducerii țării.

Ulterior, prim-ministrul Dorin Recean a vorbit cu agricultorii din Piața Marii Adunări Naționale. Potrivit oficialului, ceea ce cere Asociația Forța Fermierilor de la Guvern ar costa bugetul țării 700 de milioane de lei și Guvernul „nu are asemenea resurse acum”.

„Guvernul înțelege dificultățile din sectorul agricol și caută soluții, inclusiv la partenerii europeni, pentru a fi alături de agricultori. Am discutat în PMAN cu Asociația „Forța Fermierilor”. Ceea ce cere asociația acum de la Guvern costă bugetul țării 700 de milioane de lei și Guvernul nu are asemenea resurse acum. În același timp, Guvernul ajută agricultorii cu măsuri concrete, inclusiv ținând cont de solicitările acestora:

- am aprobat modificările la Legea TVA, așa încât agricultorii să poată recupera încă peste 330 de milioane din TVA;

- solicităm ajutor financiar de la Uniunea Europeană; chiar în aceste zile vicepremierul, ministrul agriculturii Bolea se află la Bruxelles în acest sens;

- am oferit agricultorilor peste 1.6 miliard de lei subvenții, este ceea ce putem aloca în această perioadă complicată pentru întreaga țară;

- toate aceste subvenții vor fi plătite agricultorilor accelerat, până la sfârșitul lunii iulie;

- analizăm foarte atent tranzitul și importul de cereale, la fiecare 2 zile facem verificări la graniță, la locurile de stocare;

- am acordat 100 de milioane suplimentar domeniului agricol și vom continua să căutăm resurse financiare.

Am încredere că vom trece împreună prin această perioadă grea pentru sectorul agricol și pentru toată Moldova. Noi înțelegem problemele și le rezolvăm treptat”, a transmis Recean.

Amintim că, pe parcursul zilei de 19 iunie, mai multe coloane cu tractoare s-au deplasat spre Chișinău. Totodată, alte 250 de utilaje au ieșit pe traseele naționale, într-un protest menit să atragă atenția asupra situației dificile cu care se confruntă în sectorul agricol.

Protestul fermierilor a început miercuri, 7 iunie. Aceștia și-au scos tractoarele pe drumurile principale din circa 20 de raioane, în semn de revoltă că Guvernul nu le îndeplinește revendicările. Agricultorii se declară dezamăgiți și spun că de fiecare dată aud doar promisiuni. Totodată, organizatorii nu exclud deplasarea posibilă ulterioară a tehnicii agricole în capitală.

Manifestațiile au continuat și joi, 8 iunie, în mai multe locații din țară. Fermierii au anunțat anterior că dacă nu vor fi auziți, vor bloca vămile Leușeni și Sculeni, dar și drumurile naționale Hîncești-Leova, Orhei-Rezina și Bălți-Chișinău.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a venit cu o reacție și a comunicat că rămâne deschis pentru a avea un dialog constructiv cu fermierii, „bazat pe argumente economice și nu pe poziții ostile”. Totodată, Guvernul susține că a propus un șir de măsuri care vor redresa situația economică a agricultorilor.

Ulterior, după două zile de proteste în teritoriu, Consiliul Asociației Forța Fermierilor a decis să întrerupă acțiunile de protest din țară și să se implice activ în negocierile cu prim-ministrul Dorin Recean privind îndeplinirea revendicărilor agricultorilor. În cazul în care aceste întruniri nu vor avea rezultate pozitive, producătorii agricoli amenință cu proteste atât în raioane, cât și în capitală pe 19 iunie.

Totuși, la data de 16 iunie, agricultorii au anunțat că s-a decis reluarea protestelor masive începând cu 19 iunie, cu deplasarea tehnicii agricole spre capitală

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!