Programul Bridge Export, lansat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării împreună cu Agenția de Investiții, oferă susținere prin co-finanțarea de până la 40% din costurile eligibile pentru proiecte colective, cu menirea de a crește competitivitatea produselor și serviciilor autohtone. Este o platformă de conectare dintre companiile autohtone care efectuează exporturi și marii distribuitori mondiali. Bugetul Programului pentru anul 2025 este de 17,5 milioane de lei.

Directoarea Agenției de Investiții, Natalia Bejan, a menționat la evenimentul lansării programului că Bridge Export, este reprezintă un suport financiar nerambursabil dedicat asociațiilor de business.

”Scopul principal este promovarea exporturilor, însă, spre deosebire de anii precedenți, nu mai sprijinim doar activități punctuale. De această dată, ne dorim ca asociațiile să vină cu o strategie de marketing clară, care să arate, în mod integrat, ce piețe vizați, ce produse doriți să promovați și ce tipuri de activități intenționați să desfășurați. ”

Prezentă la evenimentul de lansare a programului, viceprim-ministra Doina Nistor, ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării, a declarat că în prezent aproximativ 2.150 de companii exportă bunuri, iar obiectivul autorităților este de a dubla acest număr în următorii ani.

„Republica Moldova are un potențial uriaș de creștere a exporturilor. Avem acces la piața UE — una stabilă, cu reguli clare și deschisă produselor și serviciilor noastre — iar în ultimii ani am demonstrat că putem crește sustenabil atunci când mizăm pe calitate. Dacă acum cinci ani UE reprezenta 44% din exporturile Moldovei, astăzi 67% dintre produsele noastre ajung acolo. Aceasta confirmă că firmele moldovenești au acces la una dintre cele mai mari și previzibile piețe din lume. Pe lângă UE, avem acorduri de liber schimb care ne deschid și alte oportunități, precum Marea Britanie și piețele Europei de Nord, încă neexplorate. În prezent, aproximativ 2.150 de companii exportă bunuri, iar obiectivul nostru este să dublăm acest număr în următorii ani. Moldova este o piață mică, ideală pentru testare, dar adevărata dezvoltare vine din a gândi și a acționa ca un exportator. ”

În ultimii trei ani, prin granturi similare, Agenția de Investiții a alocat peste 8 milioane de lei pentru promovarea exporturilor, sprijinind 46 de activități și 20 de inițiative ale Asociațiilor de business.

„Consumăm local doar 10-15% din fructele pe care le producem, iar restul de 85% trebuie exportate, fie proaspete, fie procesate. Programul Bridge a ajutat companiile să fie mai flexibile și mai curajoase în negocieri, fie pentru contracte de furnizare, fie pentru achiziții de echipamente, demonstrând că produsele moldovenești respectă standarde internaționale. Dacă acum zece ani exportam pe cel mult 10 piețe, în 2024 am ajuns la peste 40, ceea ce arată că, atunci când știi direcția, înțelegi și sensul competitivității. ” a declarat Iurie Fală, directorul executiv, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”.

Companiile își pot transmite propunerile de activități către o asociație de profil, care va depune un dosar unic în numele tuturor membrilor sau non-membrilor interesați. Astfel, orice exportator are șansa de a beneficia de sprijinul programului. Dosarele de participare la program pot fi depuse până la 3 septembrie 2025, ora 17:00.

Programul include, de asemenea, misiuni de afaceri în țară și peste hotare, realizarea de studii de piață detaliate, colectarea de date și identificarea oportunităților de dezvoltare, precum și adaptarea strategiilor la cerințele specifice ale piețelor externe.

Conform datelor statistice, Republica Moldova este cel mai mare exportator de semințe de floarea-soarelui din Europa și ocupă locul al VI-lea la nivel mondial în exportul de vermut. Iar exporturile de fructe s-au dublat în ultimii 15 ani, ajungând anual în jur de 50 de țări.

Поток новостей
Фермеры из Басарабеашки выходят на протест с сельскохозяйственной техникой

Фермеры из Басарабеашки выходят на протест с сельскохозяйственной техникой

В Молдове
Фермеры Басарабеашского района выйдут в пятницу, 25 сентября, на предупредительную акцию протеста, в которой примут участие с сельскохозяйственной техникой и оборудованием. По данным Ассоциации «Сила фермеров», акция запланирована на 09:00 на трассе Чимишлия–Басарабеаска, недалеко от села Абаклия.
Республика Молдова продает пшеницу, но закупает муку на 45 % дороже

Республика Молдова продает пшеницу, но закупает муку на 45 % дороже

Цены и Тренды
Республика Молдова экспортирует всё большие объёмы пшеницы, однако её переработка в конкурентоспособную продукцию по-прежнему остаётся сложной задачей для местной промышленности. Эксперт по агрорынку Юрий Рижа обращает внимание на то, что наличие сырья не гарантирует автоматически рентабельность переработки, а решающую роль играют затраты, качество, упаковка и…
Terra Moldova Expo 2026: Ознакомьтесь с программой мероприятия на три дня

Terra Moldova Expo 2026: Ознакомьтесь с программой мероприятия на три дня

Партнерские материалы
У фермеров, желающих узнать, какие изменения происходят в сельском хозяйстве, какие формы финансовой поддержки доступны и как отрасль готовится к интеграции в Евросоюз, появится еще больше причин посетить выставку «Terra Moldova Expo 2026». Мероприятие пройдет 25–27 сентября, а в программе предусмотрены дискуссии о финансировании фермерских…
Подсолнечное масло дешевеет: рекордный урожай в РФ меняет мировой рынок

Подсолнечное масло дешевеет: рекордный урожай в РФ меняет мировой рынок

Цены и Тренды
Мировое предложение подсолнечника в этом сезоне достигнет рекордного уровня, в частности в РФ производство подсолнечника вырастет с 17,5 до 21 млн т, поэтому россияне уже активизировали продажи, что привело к снижению цен в Индии и у других покупателей.
Партнерские материалы
Terra Moldova Expo 2026: Ознакомьтесь с программой мероприятия на три дня

Terra Moldova Expo 2026: Ознакомьтесь с программой мероприятия на три дня

У фермеров, желающих узнать, какие изменения происходят в сельском хозяйстве, какие формы финансовой поддержки доступны и как отрасль готовится к интеграции в Евросоюз, появится еще больше причин посетить выставку «Terra Moldova Expo 2026». Мероприятие пройдет 25–27 сентября, а в программе предусмотрены дискуссии о финансировании фермерских…
Зона «Урожай» на выставке MOLDAGROTECH & FARMER 2026 в «Молдекспо»

Зона «Урожай» на выставке MOLDAGROTECH & FARMER 2026 в «Молдекспо»

Этой осенью выставочный центр «Молдекспо» превращается в «Территорию урожая» — место, где новейшая сельскохозяйственная техника, дроны, решения для выращивания сельскохозяйственных культур и местные производители собираются вместе в рамках одного из крупнейших мероприятий, посвящённых агропромышленному сектору Республики Молдова.
У вас есть бизнес в сфере сельского хозяйства? Вот почему стоит посетить выставку «Terra Moldova»

У вас есть бизнес в сфере сельского хозяйства? Вот почему стоит посетить выставку «Terra Moldova»

В какую технику стоит инвестировать в первую очередь? Какие технологии могут сократить затраты на ферме? Какие возможности для развития существуют и какие решения уже используют другие фермеры? С 25 по 27 сентября выставка «Terra Moldova» соберет в «Арене Кишинёв» в одном месте сельскохозяйственные компании, производителей,…