În multe plantații pomicole, atunci când apar probleme după tratamente, primele suspiciuni merg către fungicidul, insecticidul sau fertilizantul utilizat. Se schimbă produsul, se mărește doza sau se scurtează intervalul dintre intervenții. Cu toate acestea, rezultatele rămân uneori sub așteptări. Tot mai multe studii și experiențe practice din livezile intensive arată că problema pornește deseori din rezervorul mașinii de stropit. Mai exact, din calitatea apei utilizate la prepararea soluției.
O analiză publicată în Crop Protection și alte reviste de nutriție foliară arată că eficiența fertilizărilor foliare poate varia cu 15–29% în funcție de condițiile de aplicare și absorbție, inclusiv calitatea apei și stresul de mediu.
Apa - parte directă din tehnologia de protecție și nutriție, nu simplu transportor al produselor către plantă
În livezile moderne, fungicidele sistemice sunt baza programelor de combatere pentru rapăn, făinare, monilioză, alternarioză sau alte boli.
Multe dintre aceste produse funcționează optim într-un interval de pH ușor acid, de regulă între 5 și 6,5. Atunci când soluția este preparată în apă alcalină, stabilitatea substanței active începe să scadă.
Astfel, în ultimii ani, specialiștii din protecția plantelor au început să insiste tot mai mult asupra fenomenului de hidroliză alcalină. Acesta apare atunci când anumite pesticide sunt preparate în apă cu pH ridicat și încep să se degradeze chiar în rezervor.
Problema devine foarte importantă în timpul verii, când rezervoarele rămân în câmp la temperaturi mari.
De exemplu, unele insecticide organofosforice își pot pierde jumătate din stabilitate în mai puțin de o oră atunci când sunt menținute în apă cu pH 9.
În schimb, în apă ușor acidificată la pH 5–6, stabilitatea produsului rămâne mult mai ridicată.
O altă problemă foarte frecventă în pomicultură apare la amestecurile complexe din rezervor. În încercarea de a reduce numărul trecerilor, mulți fermieri combină fungicide, insecticide, aminoacizi și microelemente în aceeași soluție.
În apă dură sau alcalină, anumite combinații devin instabile și apar precipitate sau depuneri care blochează filtrele și duzele.
Cuprul este un exemplu foarte bun pentru a înțelege cât de mult contează apa. În soluții prea acide, anumite forme de cupru devin mai agresive și cresc riscul de fitotoxicitate.
În apă alcalină, suspensia își poate pierde uniformitatea și eficiența scade. Tocmai de aceea, multe livezi comerciale verifică și calitatea apei înaintea tratamentelor importante.
Cercetările privind fertilizarea foliară arată același lucru
Problemele provocate de apă devin și mai vizibile la fertilizările foliare. În livezile intensive, mulți fermieri observă că după aplicările cu zinc, mangan sau bor rămân depuneri albicioase pe frunze.
Atunci când apa conține multe săruri sau are conductivitate electrică mare, soluția se evaporă mai repede, iar microelementele cristalizează pe suprafața frunzei înainte să fie absorbite.
Astfel, fertilizarea este făcută corect ca doză, însă planta utilizează doar o parte din elementele aplicate.
Acest lucru devine foarte evident în perioadele caniculare. Unii pomicultori aplică fertilizanții foliari la temperaturi de peste 30°C, mai ales în ferestrele scurte dintre tratamente.
În asemenea condiții, evaporarea este rapidă, iar absorbția scade puternic.
Temperatura optimă a apei pentru soluție ar trebui să fie de 10-16°C. Se remarcă faptul că, atunci când se utilizează apă arteziană rece pentru dizolvarea preparatelor, eficiența tratamentului scade cu 30%.
Tocmai de aceea, în livezile performante fertilizările foliare sunt făcute dimineața devreme sau seara, când umiditatea atmosferică este mai ridicată și soluția rămâne mai mult timp activă pe frunză.
Cercetările privind fertirigarea la măr și afin au arătat că apa bogată în bicarbonați produce creșterea treptată a pH-ului în zona rădăcinilor și blochează absorbția fierului și zincului, chiar și atunci când fertilizarea este corectă.
În multe plantații intensive apar astfel cloroze persistente care nu răspund suficient la aplicarea fertilizanților. Problema vine din faptul că mediul creat de apă blochează disponibilitatea elementelor nutritive.
Date publicate de FAO arată că apa cu salinitate ridicată poate reduce absorbția prin efect osmotic, provocând scăderi importante de producție în culturile sensibile.
La sâmburoase, aceste efecte apar frecvent la cireș, unde excesul de săruri afectează inclusiv fermitatea și calitatea comercială a fructelor.
Tocmai de aceea, tot mai multe ferme performante verifică periodic pH-ul apei, conductivitatea electrică, duritatea, conținutul de bicarbonați și nivelul de sodiu și cloruri.
În SUA și vestul Europei, analiza apei înaintea campaniilor de tratamente a devenit aproape la fel de importantă ca analiza solului.
Motivul este mai degrabă economic, deoarece costul unui acidifiant sau al unui condiționator de apă este incomparabil mai mic decât pierderea provocată de un tratament nereușit pe sute de hectare.
