В Молдове

De la 350 de mii, la 60 de mii de tone: Ce stoc de semințe de floarea soarelui avem

Автор: AgroExpert
stoc de semințe de floarea soarelui - agroexpert.md

Agricultorii din Republica Moldova ar deține 60 de mii de tone de semințe de floarea soarelui. Despre aceasta a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit lui, datele se conțin într-o analiză preliminară elaborată de Ministerul Agriculturii.

„Din analiza preliminară s-a stabilit o listă de agricultori cu o cantitate totală de 60 de mii de tone, care urmează să fie stabilit dacă ea este în stoc și este disponibilă de a fi vândută, dacă se va oferi un preț rezonabil pe piață. Am ferma convingere că ținând cont de interesele tuturor trei părți, a treia parte sunt consumatorii de ulei de floarea soarelui, toate problemele se vor rezolva”, susține Vladimir Bolea.

Precizăm că, anterior, oficialul a anunțat că stocul de semințe de floarea-soarelui în Moldova constituie aproximativ 350 de mii de tone. Declarație ce ar infirma speculațiile privind lipsa de stocuri de semințe de floarea-soarelui.

Citește și: Bolea dă asigurări: Nu există deficit de semințe de floarea soarelui

Vladimir Bolea a subliniat importanța unei politici de preț obiective, corecte și responsabile față de consumatorul final de ulei. În acest context, se anticipează că prețurile rămân stabile și că nu vor exista creșteri semnificative ale acestora în viitorul apropiat.

„Fiecare să vină cu cifrele reale și corecte, ca să putem lua decizii și să identificăm soluții viabile până la recolta nouă de floarea-soarelui”, a specificat Vladimir Bolea.

Amintim că, importul de cereale în Republica Moldova va fi supus licențierii și în următoarele trei luni

De cealaltă parte, directoarea întreprinderii Floarea Soarelui, Stela Ostrovețchi, a declarat că firma pe care o conduce și-a oprit activitatea din lipsa materiei prime.

„În cazul prelungirii pentru încă 3 luni a măsurii de licențiere a importurilor pentru semințe de floarea-soarelui, ramura va suferi un colaps ireversibil, or pe lângă pierderea specialiștilor și stoparea încasărilor în buget din taxe și impozite achitate, vor fi afectate inevitabil relațiile cu partenerii externi – mari cumpărători ai uleiului de floarea-soarelui, iar locul exportatorilor din Republica Moldova va fi ocupat imediat de concurenții din alte țări, în timp ce poziția și reputația producătorilor autohtoni va fi ireversibil afectată”, a menționat directoarea întreprinderii.

Recomandăm și: Consumatorii nu rămân fără ulei. Precizările întreprinderii „Floarea Soarelui"

Pe 1 aprilie, producătorii de semințe de floarea-soarelui și procesatorii de pe piața locală s-au întrunit la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA). Aceștia au discutat problemele și soluțiile viabile legate de producția și comercializarea semințelor de floarea-soarelui și a uleiului, de stabilirea cantităților efective în stocuri, prețurile de comercializare și termenul de plată.  

„Prelungirea perioadei de licențiere a importului de cereale este un instrument de menținere a unui echilibru pe piață, care sprijină, totodată, negocierile între agricultori și procesatori. Între voi trebuie să existe relații comerciale bazate pe contracte și calcule corecte, deoarece consumatorii finali sunt cetățenii noștri. Așadar, să nu uităm de dimensiunea socială, de importanța menținerii locurilor de muncă în agricultură și în industria procesatoare. Sectorul agroindustrial oferă surse de trai pentru mii de oameni, iar deciziile luate trebuie să țină cont inclusiv de acest aspect”, a susținut Bolea.

Precizăm că, următoarea ședință de lucru va avea loc în același format săptămâna viitoare. Atunci vor fi analizate stocurile existente, identificând în același timp agenții economici dispuși să vândă producția pe piața internă.

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!