В Молдове

Demers către MAIA: Fermierii din Edineț, nemulțumiți de abordarea selectivă privind ajutorul după intemperii

Автор: Lidia Danila
demers MAIA fermieri Edineț - agroexpert.md

Guvernul a aprobat Regulamentul privind alocarea mijloacelor financiare pentru unii producători agricoli, care au suferit în urma calamităților naturale în anul 2023, inclusiv pentru fermierii din raionul Edineț. În acest context, fermierii din Edineț se arată nemulțumiți de abordarea selectivă a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA). Aceștia susțin că, din 95 de întreprinderi afectate care dispun de acte confirmative CSE, doar 7 vor primi ajutor pentru prejudiciul pentru livezi și sere, iar ceilalți fermieri, mulți dintre care au pierdut aproape toată recolta de cereale și oleaginoase, au fost ignorați.

Potrivit demersului emis către MAIA, din cauza vremii secetoase, din anul 2022, s-au creat condiții dificile pentru formarea roadei la porumb, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, precum și pentru creșterea și dezvoltarea culturilor legumicole și altor culturi agricole. Pe lângă acest fapt au fost înregistrate ploi torențiale cu grindină, care au afectat puternic, de la 60 - 70% și până la 90%, mai multe culturi agricole din localitățile raionului Edineț, precum: Viișoara, Fetești, Burlănești, Bădragii Noi, Brinzeni, Volodeni etc.

„Pagubele materiale cauzate de condițiile meteorologice nefavorabile au fost stabilite de către Comisia pentru Situații Excepționale Edineț, dar în pofida tuturor acțiunilor întreprinse și promisiunilor angajaților statului, fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate puternic de grindină, nu au primit niciun ajutor în acest sens din partea Statului. Am încercat să facem față circumstanțelor, în speranța că anul agricol următor va fi unul favorabil și ne va permite să evităm insolvabilitatea, chiar dacă în acest sens Statul nu ne-a acordat o mână de ajutor. Acest lucru nu a fost posibil, având în vedere calamitățile naturale care ne-au afectat puternic și în anul 2023”, menționează agricultorii, în demers.

Potrivit actelor de constatare întocmite de către Comisia pentru Situații Excepționale, s-au constatat distrugeri a culturilor agricole cerealiere de grupa a II (floarea-soarelui, porumb) de 70-90% și chiar 100%, dar care, și de data aceasta, au fost trecute cu vederea de către autorități. Acest lucru în contextul în care în Proiectul Hotărârii de Guvern privind alocarea resurselor financiare producătorilor afectați de intemperii nu se face referință și la culturile cerealiere de grupa a II (porumb, floarea soarelui etc.) afectate de ploile cu grindină și furtuna la aceeași dată.

Totodată, potrivit Regulamentului, ajutorul se acordă dacă potrivit actelor de constatare, seceta a afectat 60% și mai mult din recolta culturii de porumb sau furtuna a distrus mijloacele fixe de producție care nu pot fi reabilitate (livezi, sisteme de suport a plantațiilor, sisteme de irigare, plase de protecție, rețea energetică, module de sere, material de acoperire), iar despre distrugerea plantațiilor agricole cerealiere de grupa a II (porumb, floarea-soarelui etc.) în urma ploii cu grindină și a furtunii nu se menționează absolut nimic.

„Prin urmare, apar un șir de întrebări: În baza căror raționamente Guvernul stabilește aceste criterii de selecție vădit discriminatorii? Oare producătorii de culturi cerealiere nu au suportat în egală măsură pagube materiale în urma ploii cu grindină și a furtunii din anul 2023, și a ploii cu grindina din iulie 2022?! Din numărul de 95 de fermieri afectați de ploile cu grindină și de furtuna din 25 iulie 2023, doar 13 sunt pasibili de ajutor din partea Guvernului sau Statului? Aceştia nu sunt și ei cei care hrănesc Republica Moldova prin munca lor, neglijată într-o asemenea măsură și totodată sunt și ei, ca și restul fermierilor - plătitori de taxe și impozite, din care se acumulează Bugetul de Stat?!”, se întreabă agricultorii din Edineț.

Astfel, fermierii solicită:

1. Primirea spre examinare a prezentului Demers;

2. Includerea în Proiectul Regulamentului cu privire la stabilirea modului de acordare a ajutorului financiar pentru fermierii afectați de unele calamități naturale înregistrate în anul 2023 în calitate de beneficiari, ........ fermierii producători de culturi cerealiere distruse în urma ploii cu grindină şi a furtunii din 25 iulie 2023, precum şi, ....... sau furtuna a distrus .......... culturile cerealiere de grupa a II (porumb, floarea soarelui etc.) ......... mijloacele fixe de producție care nu pot fi reabilitate...

În cazul în care nu vor fi auziți, agricultorii au precizat că vor organiza un protest împotriva discriminării.

Contactați de AGROEXPERT, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare au precizat că vor reveni mai târziu cu un răspuns.

Amintim că, ministrul MAIA, Vladimir Bolea, precizează că Guvernul a aprobat alocarea a 50 de milioane de lei producătorilor agricoli a căror recoltă a fost afectată de secetă în proporție de 60%.

„Este un mare adevăr că agricultorii din Cahul au suferit de secetă. Potrivit datelor preliminare, în Cahul, sunt circa 185 de agricultori mici și micro care vor primi bani cu care își vor începe activitățile agricole în primăvară. Agricultorii vor primi de la 1.000 de lei până la 2.500 de lei, în funcție de gradul de afectare de secetă. Deci venim cu măsuri reale pentru a-i susține financiar”, susține Bolea.

Recomandăm și: Sprijin financiar pentru fermierii afectați de intemperii: Când vor primi banii

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!