Deputații au votat în prima lectură proiectul de lege referitor la organizarea și funcționarea camerelor agricole. De cealaltă parte, Asociația Forța Fermierilor susține că documentul ar fi fost aprobat contrar avizului direcției juridice a Parlamentului și cere organizarea imediată a consultărilor publice.

„Atragem atenția ca ieri documentul a fost votat în prima lectură contrar avizului direcției juridice a Parlamentului. Insistența cu care se dorește aprobarea prezentului proiect ne convinge că se dorește cu orice preț subjugarea prin lege a mediului asociativ din sectorul agrar. Asociațiile de fermieri și mai ales cele de profil și-au demonstrat eficienta și rolul lor in dezvoltare agriculturii în beneficiul fermierilor mici și mijlocii, iar acum Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare intenționează să subordoneze toate organizațiile de agricultori prin intermediul acestor camerelor agricole”, se arată în comunicatul emis de Asociație.

În opinia reprezentanților agricultorilor, documentul ar reflecta interferența politică în mediul asociativ agricol prin impunerea acestei asocieri forțate.

„Ni se bagă pe gât o formulă de un fel de colectivizare, ceea ce contravine valorilor europene și discreditează vectorul european, promovat de actuala guvernare. Nu ajuta nici deghizarea camerelor agricole în persoanele juridice de drept public. Fără delegarea funcțiilor publice aceasta norma este doar o încercare nereușită de a camufla dorința ministrului de a obliga pe toți agricultori din țară să devină membrii camerelor agricole. Forța Fermierilor cunoaște care va fi următorul pas al Ministerului Agriculturii, care ar prevedea ca fermierii, care au refuzat sa fie membrii camerelor agricole, vor fi lipsiți de dreptul de a beneficia de subvenții. Acest proiect de lege este anticonstituțional și antidemocratic, menit să preia controlul politic asupra unei din celei mai influente pături sociale — fermieri si organizația noastră se va opune aprobării acestuia cu toate mijloace posibile legale”, au mai declarat agricultorii.

Citește și: Crearea camerelor agricole: Suport pentru fermieri sau colectivizare forțată

Potrivit documentului, camerele agricole sunt organizații cu caracter consultativ, prin intermediul cărora va fi instituționalizat dialogul dintre fermieri și autoritățile publice cu competențe în domeniul agricol, precum și dintre celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale, pe domeniile lor de competență. În același timp, camerele agricole vor oferi fermierilor acces la resurse și informații necesare, inclusiv la programe de instruire și finanțare, facilitând schimbul de cunoștințe si experiențe între membri.

Camerele agricole vor fi constituite în două nivele: zece camere agricole regionale și Camera Agricolă Națională. Calitatea de membru al camerei agricole va putea fi obținută de către producătorii agricoli care dețin drept de proprietate, posesie și folosință cel puțin două hectare de teren agricol arabil; sau cel puțin un hectar de teren ocupat de culturi perene sau legume în câmp deschis; sau cel puțin 0,1 hectar de legume pe teren protejat; sau un număr de animale, pentru exploatațiile nonprofesionale, mai mare decât cel prevăzut de Legea privind activitatea sanitară veterinară. Fermierul poate fi membru doar al unei camere agricole regionale.

Activitatea camerelor agricole va fi finanțată din contul cotizațiilor de membru, din serviciile de consultanță și/sau asistență prestate contra cost, din donații sau sponsorizări, precum și din alte surse legale. Modelul de organizare a camerelor agricole în Republica Moldova va fi unul hibrid. Pe de о parte, statul, prin intermediul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, va facilita procesul de creare și instituționalizare a camerelor agricole regionale, iar, pe de altă parte, camerele agricole vor avea autonomie totală în activitatea lor. 

Proiectul de lege privind organizarea și funcționarea camerelor agricole a fost elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, cu suportul tehnic al Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, implementat cu suportul financiar al USAID. Documentul urmează a fi definitivat după consultările cu fermierii și examinat de Parlament în lectura a doua.

Te-ar putea interesa și: Fermierii, împotriva camerelor agricole: Încalcă dreptul la libera asociere

Поток новостей
Rabobank: консолидация меняет мировой молочный рынок

Rabobank: консолидация меняет мировой молочный рынок

В Мире
Rabobank опубликовал обновленный рейтинг крупнейших молочных компаний мира Global Dairy Top 20. Совокупный оборот участников списка в 2025 году вырос на 5,4% и достиг $267 млрд. Главной тенденцией отрасли остается консолидация: крупные слияния и поглощения продолжают менять расстановку сил на мировом рынке.
Урожайность подсолнечника: гибриды Corteva достигли 5,75 т/га на поле компании «Фрукт-Агропрут»

Урожайность подсолнечника: гибриды Corteva достигли 5,75 т/га на поле компании «Фрукт-Агропрут»

Партнерские материалы
После выдающихся результатов, достигнутых в прошлом году при выращивании кукурузы, демонстрационные участки Corteva Agriscience на предприятии Fruct-Agroprut SRL преподнесли новый сюрприз, на этот раз в отношении подсолнечника. На демонстрационном участке с пятью гибридами урожайность достигла 5,755 тонн/га, причем два из испытуемых гибридов превысили отметку в…
USDA использует ИИ для прогнозирования урожая из-за критики фермеров

USDA использует ИИ для прогнозирования урожая из-за критики фермеров

В Мире
Министерство сельского хозяйства США (USDA) запускает пилотный проект с более широким использованием технологий для повышения точности оценок посевных площадей и урожайности сельскохозяйственных культур, заявила министерша сельского хозяйства США Брук Роллинз.
USDA: Впервые за 20 сезонов Украина потеряла лидерство в экспорте масла

USDA: Впервые за 20 сезонов Украина потеряла лидерство в экспорте масла

В Мире
Россия по итогам 2025/26 МГ стала крупнейшим мировым экспортером подсолнечного масла, опередив Украину. В новом сезоне USDA прогнозирует сохранение этой позиции. Об этом свидетельствуют данные сентябрьского отчета USDA.
Партнерские материалы
Урожайность подсолнечника: гибриды Corteva достигли 5,75 т/га на поле компании «Фрукт-Агропрут»

Урожайность подсолнечника: гибриды Corteva достигли 5,75 т/га на поле компании «Фрукт-Агропрут»

После выдающихся результатов, достигнутых в прошлом году при выращивании кукурузы, демонстрационные участки Corteva Agriscience на предприятии Fruct-Agroprut SRL преподнесли новый сюрприз, на этот раз в отношении подсолнечника. На демонстрационном участке с пятью гибридами урожайность достигла 5,755 тонн/га, причем два из испытуемых гибридов превысили отметку в…
300 компаний и десятки тысяч посетителей на выставке «Produs Autohton 2026»

300 компаний и десятки тысяч посетителей на выставке «Produs Autohton 2026»

Вторая выставка «Продукция местного производства», прошедшая 28–30 августа 2026 года в выставочном центре CIE Moldexpo, собрала 300 местных компаний и производителей, а также около 35 000 посетителей. Организованная Торгово-промышленной палатой Республики Молдова (ТПП) под патронатом Министерства экономического развития и цифровизации, выставка этого года была посвящена…
Теплицы благоприятствуют не только урожаю, но и вредителям: как защитить урожай

Теплицы благоприятствуют не только урожаю, но и вредителям: как защитить урожай

Превращение производственного потенциала в стабильное качество и прибыль требует эффективного управления рисками, которые могут повлиять на урожай в течение сезона, в частности, вредителями, способными быстро нанести ущерб здоровью растений.