Gripa aviară se extinde în R. Moldova. Cele mai afectate sunt raioanele din nordul țării, unde au fost depistate 15 focare. Boala i-a speriat, mai ales pe gospodarii care au pierdut deja o parte din orătănii
„Am avut 28 și în jumătate le-am dus la râpă. Să fie din cauza gripei, nu știm. A umblat medicul prin sat, am semnat, am scris câte păsări avem. Lebedele de pe iaz tot mor”, a povestit un bărbat.
După ce a aflat că gripa aviară a ajuns și în satul Cubolta, această femeie are mai mult grijă de orătăniile din curte, scrie nordnews.
„La noi de pe râu au strâns 32 de lebede. Au dat analize și au spus că e gripa aviară. Ne-au spus să ne păzim, să nu dăm drumul la păsări. Cei mare locuiesc mai la vale, mai aproape de râu, tot le-au pierit păsările. Am auzit că trebuie să le dăm apă cu oțet de mere, peste o zi. Le dăm, le protejăm. Ne este frică pentru că le-am crescut până acum și hai acum să le aruncăm”, a spus Angela Tatarenco, locuitoare sat. Cubolta.
În satul Cubolta, primul caz de gripă aviară a fost depistat la mijlocul lunii decembrie. Autoritățile locale spun că au întreprins toate măsurile necesare pentru a nu permite răspândirea bolii.
„Ultima intervenție a avut loca acum trei zile. Au fost identificate trei păsări decedate. Conform procedurii au fost scoase în extravilan și înhumate conform normelor sanitare. Este interzis comerțul păsărilor, ouălor în localitate”, a menționat Alexandru Sîrbu, primarul com. Cubolta.
„Au fost instituite zone de supraveghere și de protecție, în raza a trei kilometri de la focarul unde a fost confirmată moartea păsărilor”, a spus Nicolae Ababii, șeful Secției Supraveghere Sanitar Veterinară, ANSA Bălți, Sîngerei și Fălești.
În total, în R. Moldova au fost înregistrate 15 focare de gripă aviară la păsările sălbatice și 10 focare în gospodării și ferme.
„La noi este afectat raionul Glodeni, unde a fost confirmat un focar la fauna sălbatică, raionul Sîngerei și Fălești. Avem cazuri confirmate și în raioanele vecine – Drochia, Rîșcani. Mai multe cazuri în raioanele noastre sunt în Fălești, satul Călugăr, satul Scumpia și Făgădău. La Glodeni avem un caz recent confirmat în satul Hiliuți, la fauna sălbatică, adică lebede”, a adăugat acesta.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă oamenii să țină păsările în interiorul curților, iar la observarea semnelor clinice, să anunțe imediat personalul veterinar.