В Молдове

Igor Grigoriev: ”Pentru mine, funcția de președinte al Asociației "AGROCEREALE" a fost o activitate plină de provocări, dar și de rezultate frumoase”

cereale grigoriev fermieri - AgroExpert.md

În Republica Moldova, culturile de cereale reprezintă 35% din suprafața totală a terenurilor agricole și chiar mai mult din suprafața totală însămânțată (arabilă), aproximativ 60 - 65%. Cel mai important rol în lanțul valoric al cerealelor și al produselor pe bază de cereale, este deținut de exportatori și într-o măsură mai mică, de operatorii industriei de panificație din țară. Asociația Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere ”AGROCEREALE” este instituția de profil pentru sectorul cerealier, care protejează și reprezintă producătorii agricoli și exportatorii de cereale și oleaginoase din Republica Moldova.

Pe durata unui an și jumătate, Igor Grigoriev a fost președintele Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere ”AGROCEREALE”, depunând eforturi mari pentru a facilita activitatea instituției și a membrilor acesteia. Special pentru AgroExpert, pe final de mandat, am discutat cu Igor Grigoriev, ex-președintele Asociației, expert în ramura cerealieră despre provocările, dar și realizările sale în calitate de președinte al instituției, pe care a condus-o într-o perioadă destul de dificilă.

”Am acceptat funcția de președinte al Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere ”AGROCEREALE” cu multă responsabilitate, fapt de care sunt mândru, pentru că am reușit multe într-un termen destul de restrâns și într-o perioadă atât de critică, căci avem acest război în Ucraina, care durează și din păcate, ne afectează direct și pe noi. Când am venit la cârma Asociației, pe 3 mai 2021, am preluat sarcinile de conducere cu scopul de a stimula activitățile membrilor asociației, care sunt și producători destul de valoroși în Moldova, deținând mii de hectare de terenuri agricole în gestiune sau în proprietate. Asociația avea 12 membri la acea perioadă, care constituiau peste 60% din piață și acum când am plecat din această instituție, există deja 21 de membri, producători importanți și jucători mari, ce reprezintă peste 95% din piața cerealieră din Republica Moldova. Aș prefera să fie enunțate reușitele Asociației de către cineva dintre ei, însă mă tem că unii așa și nu au înțeles eforturile pe care le-am depus, cât am fost în fruntea acestei instituții. Am urmărit permanent problemele ce apăreau în fața producătorilor agricoli și a exportatorilor noștri. În primul rând, aș menționa că am avut o colaborare productivă cu instituțiile de stat: Președinția Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerul Afacerilor Interne, Poliția de Frontieră, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Serviciul Vamal, Agenția Națională Transport Auto, Agenția Navală, Agenția Proprietății Publice, Î.S. Calea Ferată a Moldovei, Consiliul Economic de pe lângă Prim-ministru etc. Am expediat zeci de solicitări și am participat la numeroase ședințe de lucru organizate la insistența noastră, cu identificarea soluțiilor la problemele apărute. Un succes real simțit de exportatorii noștri în vara anului trecut a fost obținerea celor 20 mii de autorizații portuare din partea Ucrainei pentru exportatorii de cereale din Moldova, iar în luna decembrie 2021, au mai fost alocate suplimentar 3 mii de autorizații de tip tranzit/bilaterale și 2 mii de autorizații portuare, la solicitările noastre. Dacă nu izbucnea războiul în țara vecină, colaborarea între state, pe segmentul exportului de cereale, era să capete un alt contur. Am sesizat că este nevoie de a realiza un proiect interstatal Ucraina-Republica Moldova privind exploatarea portului Reni, dar din motive întemeiate, această soluționare va mai dura, din păcate, până când războiul va lua sfârșit. Când a fost introdusă interdicția de a exporta cereale, ca urmare a situației critice din regiune, am făcut sesizări către instituțiile statului, în contextul faptului că aveam o roadă globală de cereale record, obținută în 2021. Astfel am obținut anularea interdicției la exportul de porumb, ulterior și la grâu. Totodată s-a intervenit pe lângă instituțiile statului pentru a fluidiza transportul prin punctele de trecere a frontierei de stat, deblocarea transportului naval pe canalul Sulina, delta Dunării și chiar pe Dunăre, problemele legate de portul Reni, dar și de stația feroviară Reni. De asemenea, am abordat întreaga gamă de probleme a lanțului logistic la exportul de cereale ce a apărut după 24 februarie 2022, când a început războiul în Ucraina. Totodată am inițiat discuții și am participat la mai multe ședințe de lucru cu reprezentanții MAIA, MAEIE, MIDR, Agenției Navale, Serviciului Vamal, Poliției de Frontieră, Agenției Mediului etc., pentru deschiderea cheiurilor temporare pe râul Prut, însă în acest scop, este necesară modificarea legislației și a Hotărârii de Guvern nr. 546/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de amenajare și exploatare a cheiurilor temporare și edificiilor aferente pe căile navigabile interne ale Republicii Moldova, proiect de lege elaborat și înregistrat în Parlament de către Vladimir Bolea, în luna mai 2022. Dar din păcate, acest proiect deocamdată nu a fost promovat, deși înainte de plecarea mea din funcția de președinte al Asociației, am făcut apel de a urgenta aprobarea acestor modificări legislative. Și ministrul Andrei Spînu, care cunoaște situația actuală, ne-a asigurat că aceste modificări urmează să fie efectuate în viitorul apropiat. Se va solicita ajutorul României pentru a curăța albia râului Prut și ulterior să devină practicabil pentru navigație. Vom vedea cum se vor mișca lucrurile, înțelegem că suntem într-o situație dificilă, din cauza războiului din Ucraina, la nivel regional, dar cert este că aceste măsuri necesare, constituie o prioritate pentru dezvoltarea economiei naționale.

O altă realizare obținută, datorită insistenței de care am dat dovadă cât am fost în funcția de președinte al Asociației, este legată de certificatele fitosanitare solicitate la export, or exportatorii noștri se confruntau cu dificultăți absurde, uneori din motiv că nu exista o comunicare și colaborare între Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Serviciul Vamal. Respectând Regulamentul Uniunii Europene, ce a fost modificat în 2019, s-a obținut o simplificare a unor proceduri de autorizare a exporturilor de produse agricole, astfel membrii Asociației au devenit mai competitivi. Cu alte cuvinte, nu mai este necesară prezentarea certificatului fitosanitar pentru România și alte state UE. La final, aș vrea să mulțumesc tuturor pentru comunicare armonioasă și colaborare pe măsură. Pentru  mine, funcția de președinte al Asociației "AGROCEREALE" a fost o activitate plină de provocări, dar și de rezultate frumoase. Circumstanțele din ultima perioadă, m-au forțat să pun punct aici. Urmează o altă etapă a vieții pe care sunt dispus să o fructific din plin. Fiind în ajunul sărbătorilor de iarnă, aduc sincere felicitări tuturor cetățenilor Republicii Moldova, dorindu-le sănătate, prosperitate și desigur pace. Rămân deschis pentru colaborări precum am fost întotdeauna” a declarat Igor Grigoriev, ex-președinte al Asociației "AGROCEREALE".

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

 

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!