Recolta de grâu din acest an a suferit puternic din cauza secetei și potrivit estimărilor Ministerului Agriculturii, va fi de circa 750-800 de tone, de aproape 2 ori mai mică decât anul trecut, când Republica Moldova a obținut o recoltă record de cereale. Astfel, statul intenționează să achiziționeze grâu din recolta nouă pentru a completa rezerva de stat, fiind anunțată o licitație pentru achiziționarea a 41,7 mii tone de grâu alimentar de către Agenția Rezerve Materiale din Moldova. Însă, deși înregistrarea la licitație se poate face până la data de 12 septembrie, ora 14:00, producătorii agricoli și traderii nu se prea grăbesc să se înregistreze.
Potrivit expertului în domeniul afacerilor cu cereale, Iurie Rija, prețul de achiziție indicat de Agenția Rezerve Materiale este mic și nu este deloc atractiv.
”Dacă statul ar fi modificat puțin procedura de aplicare la licitație, mecanismul de participare presupune pregătirea unui dosar electronic pentru achizițiile publice și cine oferă prețul cel mai mic, acela va câștiga. Noi discutăm și cu alți producători autohtoni și nimeni nu vrea să participe, chiar și din cauza prețului de achiziție de 5,20 lei, unul destul de mic, căci majoritatea producătorilor așteaptă ca prețul la grâu să fie cel puțin de 6 lei. Se preferă să îl stocheze în depozite și să mai aștepte. Pe de altă parte, este vorba de un volum destul de mare pe care staul dorește să o achiziționeze, pe când producătorii noștri au cantități de circa 300-500 sau maxim 600 tone de grâu, iar procedura de pregătire pentru licitație este un stres psihologic mai mult, poate și din acest motiv nu prea s-au înregistrat deocamdată mulți producători autohtoni, unii nu prea cunosc cum se face acest lucru. Liderii agricoli de la țară preferă să discute la telefon și să stabilească volumul de cereale pe care-l pot vinde, așa cum se făcea în trecut. Traderii mari nu vor recunoaște că de fapt mai avantajos va fi să își umple depozitele cu marfă din Ucraina, decât să primească treptat cantități mici din țară, pentru care trebuie să suporte întreținerea elevatoarelor. Producătorii autohtoni au cantități mici de cereale, acele 300 – 1000 de tone livrate de o gospodărie din Moldova nici nu umple elevatorul, nici nu lasă loc liber pentru un volum mare. Costurile de întreținere vor fi mai mari decât câștigurile proprietarilor de elevatoare, vedeți că energia electrică și gazul cât a ajuns să coste scump în prezent. Și posibil, vor mai fi majorări la componenta energetică” a subliniat Iurie Rija.
Totodată, reprezentatul companiei agricole, cu experiență de păstrare a grâului alimentar din rezervele materiale de stat, și-a manifestat nedumerirea de ce condițiile de participare la licitația anunțată de Agenţia Rezervelor Materiale, nu au fost simplificate.
”Volumul de grâu alimentar din rezervele materiale urmează să fie dublat, dacă raportăm în cifre este vorba de circa 30- 40 mii de tone de grâu. Dar ce cifră de afacere trebuie să existe la acea companie care va accepta să suplinească rezerva de stat?! Să facem un calcul simplu, pentru 17 mii de tone de grâu la prețul de 5000 lei, ar însemna suma de 85 milioane de lei necesară ca să efectueze această operație ca să participe la licitația anunțată de stat. Am impresia că acest anunț are un miros populist, că se dorește procurarea grâului de la producătorii autohtoni, pentru că în realitate lucrurile stau diferit. Atât ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, cât și secretarul de stat, Vasile Șarban, nu prea înțeleg procesul real prin care se poate suplini cantitatea grâului alimentar din rezervele materiale de stat. Ca să livrezi o cantitate așa mare de grâu nu este atât de ușor. Vă dau exemplu, ca aduci cele 17 mii de tone este un efort colosal, pornind numai de la serviciile de transport care a crescut enorm în contextul situației regionale. Ne uităm în prezent la vama cu Ucraina, camioanele stau câte 2-3 zile la vama cu regiunile Hmelnițk și Vinnița, Mojilău –Otaci pentru a transporta marfa spre elevatoarele din Cupcini, în jur de 100 km și cel din Gura Camencii, raionul Florești circa 170 km. Sinecostul transportului acum este fabulos. Dacă noi am fi dispuși să investim acum 20 milioane de lei și vom decide să participăm la licitație, avem dreptul o singură dată, dar dacă prețul nostru nu va fi cel mai mic, nu vom mai rămâne în sistem. Prin urmare, apare întrebarea, care este scopul acestei licitații anunțate cu atâta ardoare de autorități?! Să suplinească stocul de grâu alimentar sau se crede că agricultorii nu au ce face cu grâul și îl vor livra aproape gratuit acum la licitația respectivă?!Noi încă ne amintim de agitația provocată acum doi ani când de fapt a avut loc împrospătarea grâului din rezerva de stat, dar s-a creat un haos cu implicarea unor persoane care au pângărit imaginea traderilor și care, probabil au fost plătiți pentru a face atunci scandal. Așă că deocamdată încă nu am luat o decizie, dacă participăm sau nu la licitație în acest an” a menționat Iurie Rija, director operațional, SRL Ancom Agro.
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!