Producătorii de fructe din Moldova nu se grăbesc să exporte mere sau alte fructe în Rusia, deși pe 5 martie Rosselhoznadzor a anunțat că se pot relua importurile de produse din Moldova, fără a solicita certificatele obținute printr-o procedură de durată. Unii exportatori nu-și pot obține banii pentru fructele comercializate în ultimele luni pe piața rusească, din cauza sancțiunilor impuse băncilor din această țară, alții însă din demnitate și solidaritate cu poporul ucrainean, susțin că preferă să le doneze refugiaților ucraineni, decât să le exporte către statul condus de criminalul Putin.

Potrivit Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe ”Moldova Fruct”, în depozite sunt păstrate peste 120 mii tone de mere, în jur de 30-35 de mii vor fi consumate pe piața locală, însă păstrarea fructelor presupune anumite cheltuieli. Prin urmare, fie că sunt vândute cât mai urgent pe alte piețe, fie sunt consumate în țară, fructele merită să fie mâncate, fiind de o calitate înaltă.

Un producător din nordul țării, Valentin Chilat Cornaci a fost primul care a anunțat public că nu va exporta niciun măr către Federația Rusă, ci le va dona refugiaților ucraineni.

”De azi înainte nici un măr de al meu nu va fi exportat în Rusia, atâta timp cât va fi condusă de psihopatul din Kremlin. Anunțul făcut de Rosselhoznadzor este o manevră politică, o încercare de a provoca producătorii din Moldova, până acum merele noastre erau cu molii, le striveau cu tractoarele, iar acum au devenit bune, fără documente, fără nimic. Ei cred că noi o să le trimitem pe gratis încolo, căci cum vor fi plătite?! cu ruble rusești care nu valorează nimic, exact ca hârtia igienică, cine să o vrea?! Personal sunt un producător mic, am numai 10 ha de livadă, însă mărul pe care l-am obținut este frumos. Am cules circa 200 de tone, dar le-am dat la procesare, așa am calculat că echivalam cheltuielile cu câștigurile, cursul dolarului, taxele vamale care erau la ruși, costul transportului, nu mi se părea rezonabil să le export. Dar niciodată cred că nu am avut așa mere frumoase ca în acest an, un golden frumos și botul iepurilor la fel, așa că la sfatul cuiva, am pus la păstrare la Chișinău circa 15 tone. Am vândut cred că jumătate sau chiar mai mult. Oricum tonele care mi-au rămas,vreo 4-5 tone, le voi dona refugiaților ucraineni. La Bălți am vorbit și am stabilit cu niște băieți să le ia și să le livreze refugiaților. Dar știu că mulți producători au cantități mai mari și nu le pot păstra mult la frigider, costă această păstrare, cred că au nevoie de bani pentru lucrările de primăvară acum și mai cred că Guvernul trebuie să ajute agricultorii în această perioadă. Urgent trebuie de găsit soluții pentru a ajunge pe alte piețe, de exemplu, pe piața din România. Cred că alături de mărul polonez, trebuie să ajungă și mărul nostru moldovenesc, care este de o calitate bună. Producătorii din Moldova, cu toții, în ultimii ani au grijă să crească fructe de calitate bună, trebuie ajutați să le și poată vinde” a subliniat producătorul Valentin Chilat Cornaci.

Și familia Ivanov din Orhei, Alexei Ivanov și fiul acestuia, care dețin circa 40 de ha de livadă, susțin că preferă să se abțină de la colaborarea cu rușii, mai ales după invazia rusească pe teritoriul Ucrainei.

 

”Personal nu mai am niciun măr, dar dacă aveam, nu era să export niciun kilogram în Federația Rusă. Producătorii și exportatorii de mere din Moldova, care se vor lăsa ademeniți de ofertă, vor fi afectați financiar de situația creată pe piața rusească (sancțiunile impuse sistemului bancar din Rusia, devalorizarea rublei rusești), dar nu știu cine se va încumeta să inițieze exporturi acum încolo. Vor pierde fructele, dacă vor alege să ”câștige bani” în timpul războiului, vă imaginați cum trebuie să meargă transportul, pe ce traseu? Este o provocare, nici plata nu se va putea efectua, căci eu cunosc cum era procedura și înainte, producătorii noștri mergeau cu merele, le vindeau acolo, primeau ruble, pe care la bancă le converteau în dolari, însă acum vedeți ce se întâmplă în Rusia, este o catastrofă economică, băncile nu oferă valută și mai există riscul de a nimeri sub bombardamente.Pe de altă parte, pot să vă spun că producția noastră pomicolă o poate asimila piața din România, rămâne de a stabilită la nivel de țări colaborarea aceasta și sper că acest lucru se va întâmpla cât mai curând” a declarat Alexei Ivanov, producător de fructe din Orhei.

⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Поток новостей
ANSA уничтожила 24 тонны небезопасной импортной продукции

ANSA уничтожила 24 тонны небезопасной импортной продукции

В Молдове
Национальное агентство по безопасности пищевых продуктов (АНСА) уничтожило 24 тонны импортных продуктов питания, не соответствующих установленным стандартам. Решение было принято после выявления нарушений в ходе официального импортного контроля.
Пчеловоды могли бы получить чёткие правила оценки ущерба, нанесённого засухой, заморозками и другими стихийными бедствиями

Пчеловоды могли бы получить чёткие правила оценки ущерба, нанесённого засухой, заморозками и другими стихийными бедствиями

В Молдове
Власти и представители пчеловодческого сектора разрабатывают Положение, которое впервые должно установить четкую методику определения и расчета ущерба, нанесенного пасекам в результате опасных климатических явлений. В настоящее время документ находится на стадии проекта, и представители отрасли надеются, что он будет утверждён до конца 2026 года.
Новый маршрут для молдавских зерновых: Румыния разрешила перевалку на 72-й морской миле

Новый маршрут для молдавских зерновых: Румыния разрешила перевалку на 72-й морской миле

В Мире
Молдавские экспортеры зерна и масличных культур приблизились к поиску нового решения по перевозке грузов по Дунаю. Румынское морское управление дало согласие на проведение операций по перегрузке в 72-й морской миле, сообщает Ассоциация экспортеров и импортеров сельскохозяйственной и зерновой продукции «AGROCEREALE». Однако до фактического начала операций…
Урожайность до 6 тонн орехов с гектара: примеры успешного опыта из Испании и Португалии

Урожайность до 6 тонн орехов с гектара: примеры успешного опыта из Испании и Португалии

В Молдове
Как ореховые сады в Республике Молдова могут достичь урожайности 4–6 тонн с гектара и при этом обеспечивать высокое качество орехов? Молдавские производители искали ответы непосредственно в садах и на перерабатывающих предприятиях Испании и Португалии, где орошение, механизация и строгое соблюдение технологий лежат в основе современного…
Партнерские материалы
У вас есть бизнес в сфере сельского хозяйства? Вот почему стоит посетить выставку «Terra Moldova»

У вас есть бизнес в сфере сельского хозяйства? Вот почему стоит посетить выставку «Terra Moldova»

В какую технику стоит инвестировать в первую очередь? Какие технологии могут сократить затраты на ферме? Какие возможности для развития существуют и какие решения уже используют другие фермеры? С 25 по 27 сентября выставка «Terra Moldova» соберет в «Арене Кишинёв» в одном месте сельскохозяйственные компании, производителей,…
Совет по конкуренции и фермеры согласны на приобретение компанией «Orhei-Vit» активов «Natur Bravo»

Совет по конкуренции и фермеры согласны на приобретение компанией «Orhei-Vit» активов «Natur Bravo»

Совет по конкуренции утвердил операцию экономической концентрации в секторе переработки фруктов и овощей. Компания «Orhei-Vit» SRL (Орхей) вправе приобрести контроль над определенными активами (производственная база) предприятия «Natur Bravo» SA (Купчинь) при соблюдении ряда условий. Речь идет о сохранении профильного производства и обязательств перед агропартнерами консервного…
Урожайность подсолнечника: гибриды Corteva достигли 5,75 т/га на поле компании «Фрукт-Агропрут»

Урожайность подсолнечника: гибриды Corteva достигли 5,75 т/га на поле компании «Фрукт-Агропрут»

После выдающихся результатов, достигнутых в прошлом году при выращивании кукурузы, демонстрационные участки Corteva Agriscience на предприятии Fruct-Agroprut SRL преподнесли новый сюрприз, на этот раз в отношении подсолнечника. На демонстрационном участке с пятью гибридами урожайность достигла 5,755 тонн/га, причем два из испытуемых гибридов превысили отметку в…