Copaci, plajă, mormane de deșeuri una lângă alta, muște, țânțari, putoare, veceuri improvizate, miros de gunoi, iar printre ele, zeci și uneori sute de mașini, oameni, corturi și multă voie bună cu boxele pornite la maximum zi și noapte — astfel arată astăzi plaja de la Dumeni, o localitate aflată pe malul Prutului, în zonă de frontieră, protejată de stat, la nici 30 m distanță de gospodăriile oamenilor.

Peste 100 de locuitori ai satului au depus o petiție săptămâna trecută către autoritățile publice locale, să fie rezolvată problema turismului neautorizat. Aceștia se plâng în primul rând pe gălăgia din timpul nopții, pe mizerie și furturile din gospodării. Primarul a declarat că soluționarea problemei nu ține de competența sa.
 
Potrivit legii, 100 m de la suprafața apei sunt în gestiunea Agenției ”Apele Moldovei”. De asemenea, localitatea se află în zona de frontieră. Zona este vizitată sistematic și de Inspectoratul pentru Protecția Mediului. Deși  instanțele responsabile — primărie, poliție,  poliția de frontieră, Agenția ”Apele Moldovei”, Inspectoratul pentru Protecția Mediu etc., sunt obligate prin lege să protejeze acel spațiu — nici una nu are în mod separat resurse suficiente să facă față situației create. 
 
O colaborare complexă, intersectorială între instituții, pe acest subiect, însă nu există. De asemenea, de câțiva ani există un conflict între instituțiile responsabile. Pe de o parte, autoritățile locale doresc luarea în gestiune a fâșiei, pentru ca ulterior să fie gestionată de agenți economici, (sunt susținuți și de IPP Râșcani în acest demers). Potrivit lor, agenții economici ar amenaja plaja și și-ar asuma ordinea publică. 
 
Pe de altă parte, fâșia aparține statului, iar conform legii, în limitele fâșiilor de protecție a apelor se interzice amenajarea campingurilor și taberelor de staționare de corturi.  
 
Soluția propusă de APL nu ia în calcul însă nici interdicția de amenajare a spațiului pentru turism, nici distanța  de cca 30 m de gospodăriile oamenilor, nici tasarea abuzivă cu mașinile a digului de protecție (cale de acces spre plajă) construit după inundațiile din 2008, nici biodiversitatea din zonă, nici statutul de zonă de frontieră etc. 
 
În martie, anul curent, Consiliul Raional Râșcani a publicat documentul unei decizii de ”facilitare a procesului de creare a unei zone de agrement în micro-regiunea Costești-Dumeni”, dar deocamdată, spațiul încă este în gestiunea statului. 
 
Menționăm că fâșia opusă, de peste Prut (România), are statut de arie de protecție specială avifaunistică — SPA și rezervație naturală. 
 
Contactați de Asociația Jurnaliștilor de mediu însă, IPM Râșcani, Agenția ”Apele Moldovei” și primarul nu au putut să ne răspundă despre valoarea biodiversității și habitatelor din regiune.   
 
Potrivit localnicilor însă, până la scoaterea sârmei ghimpate zona era verde, cu o diversitate bogată de  animale sălbatice și păsări, iar odată cu venirea turiștilor peisajul s-a schimbat semnificativ.
 
În timp ce autoritățile își deleagă una alteia responsabilitățile pentru soluționarea problemei, peisajul este degradat în mod sistematic, sunt tăiați copaci în proporții mari, apele sunt poluate, animalele și păsările ocolesc zona, iar digul de protecție este deteriorat continuu de sutele de mașini de diverse categorii de tonaj. 
 
Plaja din satul Dumeni, comuna Duruitoarea Nouă, raionul Râșcani este o zonă protejată de stat conform  Legii nr. 440 din 27.04.1995 cu privire la zonele și fâșiile de protecție a apelor, râurilor și bazinelor de protecție. De asemenea, localitatea se află în zona de frontieră. De-a lungul plajei, în anul 2010 a fost construit un dig de protecție, utilizat și în calitate de cale de acces spre plajă. În sezonul estival, zona este vizitată zilnic de sute de turiști care își improvizează spații de odihnă în spații neamenajate. 

⚡Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Поток новостей
Открылась выставка MOLDAGROTECH & FARMER 2026

Открылась выставка MOLDAGROTECH & FARMER 2026

В Молдове
В эти дни на выставке «Молдекспо» фермеры могут ознакомиться с новейшими решениями, представленными в рамках выставки MOLDAGROTECH & FARMER 2026. В рамках нынешней выставки особое внимание уделяется модернизации сельскохозяйственных предприятий, более эффективному использованию ресурсов и новым технологиям, способным повысить конкурентоспособность сельского хозяйства.
Канада готова заместить черноморское зерно на мировом рынке

Канада готова заместить черноморское зерно на мировом рынке

В Мире
Канада в этом сезоне может увеличить поставки пшеницы традиционным покупателям зерна из Черноморского региона из-за проблем с судоходством, связанных с войной. При этом качество канадского урожая оказалось лучше, чем ожидали участники рынка после продолжительных дождей во время жатвы.
Япония выделит до $55 млн на модернизацию сельского хозяйства Молдовы

Япония выделит до $55 млн на модернизацию сельского хозяйства Молдовы

В Молдове
Фермеры Молдовы смогут получить доступ к современной сельскохозяйственной технике, ирригационным системам, цифровым решениям и оборудованию для хранения и переработки продукции благодаря новому этапу сотрудничества с Японией. Правительство одобрило начало переговоров и подписание соответствующего соглашения о продолжении проекта модернизации сельскохозяйственной техники и оборудования.
Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Партнерские материалы
Компания Vylor, специализирующаяся на семенах и передовой генетике, которая отделилась от Corteva 1 октября 2026 года, объявила о запуске Vylor Edge — новой инвестиционной платформы, призванной ускорить развитие передовых технологий в мировом сельском хозяйстве. Vylor Edge будет сотрудничать со стартапами, предпринимателями, университетами и более широкой…

Moldagrotech & Farmer 2026: Ознакомьтесь с программой выставки, которая пройдет 15–18 октября

Moldagrotech & Farmer 2026: Ознакомьтесь с программой выставки, которая пройдет 15–18 октября

Выставка «Moldagrotech & Farmer 2026» откроет свои двери 15 октября в выставочном центре CIE Moldexpo, где в течение четырёх дней будут представлены сельскохозяйственные технологии, продукция местных производителей и решения для развития агропромышленного сектора. Посетители смогут ознакомиться с программой мероприятия, чтобы узнать, какие мероприятия запланированы на…
Компании Vylor и Rainbow Crops сотрудничают в целях ускорения разработки новых признаков кукурузы

Компании Vylor и Rainbow Crops сотрудничают в целях ускорения разработки новых признаков кукурузы

Компания Vylor, специализирующаяся на семенах и передовых генетических технологиях, которая 1 октября 2026 года отделится от Corteva, а также Rainbow Crops, бельгийская компания, образовавшаяся на базе VIB, объявили о партнерстве с целью разработки новых признаков у кукурузы с использованием искусственного интеллекта (ИИ) и мультиплексного генетического…