В Молдове

Plasele antigrindină, soluţia agricultorilor împotriva precipitaţiilor

Plasele antigrindină nu sunt ieftine, dar sunt extrem de eficiente. Adrian Cavcaliuc are o livadă de cireşi în satul Vadul-Raşcov din Şoldăneşti. În 2019, pomicultorul a instalat plasa antigrindină pe 12 hectare, care a costat 90.000 de euro şi îi va proteja recolta de cireşe în următorii 15 ani.

Pentru a face rost de bani, a mers iniţial la Agenţia pentru Modernizarea şi Dezvoltarea Agriculturii.

"Avem din ce în ce mai mult pericol de grindină. Ne-am hotărât să instalăm plasa antigrindină pentru a păzi roada. Un an de grindină dacă afectează copacii, pierdem nu atât roada pentru anul curent, dar pierdem roada şi pentru anii viitori.Ei lucrează în felul următor, 25 de procente din costul investiţiei sunt din partea agricultorului, 75 de procente sunt creditaţi de agenţia dată. Urmează în 3 ani a fi achitate în rate egale, fără procent. După ce închidem total suma către agenţie, putem să depunem la AIPA unde primim 50 de procente din costul investiţiei'' a explicat Adrian Cavcaliuc.

Pentru cele 12 hectare de livadă s-au folosit 120 de mii de metri de plasă antigrindină importată din Italia. Agricultorii din ţară pot aplica şi la Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD.

"Recent IFAD a lansat un program de granturi pentru producătorii agricoli care oferă suport la finanţarea sistemelor antigrindină şi plase pentru umbrire. Întreprinderile pot beneficia de suport de 70 de procente din costul investiţiei. Suma maximă a grantului poate fi de 5.000 de dolari."

Potrivit Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, 29.000 de hectare de culturi agricole au fost afectate anul acesta de grindină şi ploi torenţiale.

Urmărește știrile Agroexpert ->pe Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

Источник: publika.md

⚡️ Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!