Programul strategic de marketing și promovare a sectorului de fructe pentru anii 2023-2025, elaborat de Moldova Fruct, a fost validat. În cadrul atelierului de lucru au participat exportatori, membri ai asociației, parteneri de dezvoltare, precum și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Ce conține acest document?
Potrivit autorilor, programul oferă o analiză amplă a sectorului de fructe, începând cu evoluția piețelor pentru mere, prune, caise și cireșe, tendințele actuale pe piețele-țintă și terminând cu problemele cu care se confruntă sectorul fructelor.
- Printre lucrurile noi care în opinia experților de la Moldova Fruct merită să fie reținute și ajustate sunt:
- Noi cerințe și certificări solicitate de lanțurile de magazine și comercianți;
- Noi certificate privind standardele de calitate, de mediu, sociale (certificare a efectului neutru asupra mediului);
- Tendința de diversificare excesivă și efectele negative ale acesteia;
- Sortiment sărac de ambalaje și lipsa stocurilor.
- Lipsa profesioniștilor cu înaltă calificare în marketing și agronomie.
De asemenea, în program sunt trasate obiectivele specifice și, bineînțeles, cel strategic, care constă în poziționarea Republicii Moldova drept țară care are livezi și infrastructură post-recoltare moderne și poate oferi fructe proaspete de înaltă calitate. Un accent sporit a fost pus pe acțiunile de îmbunătățire a calității fructelor, consolidarea capacităților micilor producători, testarea formatelor noi de promovare a capacităților de export, precum și instruiri.
În baza programului, Moldova Fruct va elabora anual planul de acțiuni, unde urmează să fie stabilită succesiunea activităților ce urmează a fi desfășurate.
Prioritățile de marketing și promovare a fructelor moldovenești pentru următorii trei ani vor fi prezentate întregului sector în cadrul mai multor ateliere regionale.
Acest exercițiu complex a fost inițiat de Moldova Fruct, în parteneriat cu proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova și cu suportul Western NIS Enterprise Fund (WNISEF), cu scopul de a definitiva strategia de poziționare a Republicii Moldova ca țară cu livezi și infrastructură post-recoltare moderne ce poate oferi fructe proaspete de înaltă calitate.