Acum 8 ani, fondatorul companiei, Dumitru Covaș, specializat în exportul de prune proaspete, a fost nevoit să găsească o soluție pentru a reduce pierderile cauzate de perisabilitatea rapidă a fructelor. Astfel, s-a născut ideea de a usca și procesa prunele, dând naștere, la Hîrbovăț, Călărași, la un produs unic atât pe piața locală, cât și externă.

Fructele uscate „Prunesso” se disting printr-o tehnologie de procesare deosebită, care le conferă un gust autentic și o durată de viață neobișnuită pentru acest tip de produs, de tocmai 1 an, comparativ cu 6 luni de valabilitate, pe care le au produsele similare.

„Într-adevăr, vorbim de un produs specific pe piața noastră, căci niciun producător de prune uscate nu oferă termen de valabilitate de 1 an, precum o facem noi. Ne putem mândri că deținem cele mai mari cuptoare de uscare a prunelor, ca lungime și capacitate din Republica Moldova. Iar utilajele cu care lucrăm au fost adaptate tehnologiei unice de prelucrare și procesare”, precizează directoarea de marketing și vânzări, „Prunesso”, Neli Covaș.

Cu pași mici, dar siguri, în doar câțiva ani, „Prunesso” a reușit să-și facă un nume atât pe piața internațională, cât și locală, și chiar să debuteze la expoziții internaționale.

„Am participat, în 2023, la 2 expoziții: Asia Fruct Logistica, în China, și Fruct Attraction, în Spania. A fost o experiență frumoasă. Ambele evenimente s-au soldat cu impresii din partea potențialilor parteneri. Majoritatea vizitatorilor standului nostru se mirau că asemenea produse delicioase vin din Republica Moldova. Au apărut solicitări, dar cu partea chineză nu sunt stabilite, deocamdată, acorduri de colaborare în materie de fructe uscate. Au fost solicitări, inclusiv, din America de Nord, însă aici cheltuielile logistice sunt, spre regret, exorbitante. Respectiv, continuăm să lucrăm cu piața europeană”, mai susține aceasta.

Așadar, cât privește piața europeană, pruna uscată din Hârbovăț este exportată angro în Bulgaria, Cehia, România, Franța, Maroc, Algeria, Italia și Germania. Cu toate acestea, și pe filiera exportului există provocări și strategii de reorientare a comercializării produsului.

 „Pe piața externă, consumul de fructe uscate a scăzut în ultimii 2 ani de, practic, 2 ori și acest lucru este legat de situația economică, determinată de războiul din Ucraina. Din acest considerent, am luat decizia de a ne redirecționa activitatea spre rețelele de magazine și ne bucură că acest lucru deja dă roade”, subliniază Neli Covaș.

Așa, produsele „Prunesso” sunt prezente în zeci de rețelele ale magazinelor din Republica Moldova și România.

„Anul trecut, am început comercializarea, în retail, a produselor noastre pe piața internă și cea a României. Pot spune că suntem unicii furnizori care nu au niciun retur al mărfurilor. Ne propunem să ne creștem prezența, în special, în România. Dacă la moment prunele noastre uscate sunt de găsit în 33 de magazine din împrejurimile Bucureștiului, până la sfârșit de an ne propunem ca cifra să depășească 200 de magazine”, susține Covaș.

Compania comercializează de la producători soiul de prune Stenley, care oferă rezistență bună și se adaptează la tehnologiile de uscare și procesare. Cu toate acestea, seceta din acest an și-a lăsat amprenta asupra materiei prime:

„Față de anul trecut, recolta în acest an este de circa 60% mai mică. Acest lucru ne-a făcut să achiziționăm și uscăm cu circa 30% mai puțin, decât în 2023. Bineînțeles, acest lucru va afecta și sinecostul produselor”, mai adaugă ea.

În spatele fructelor uscate „Prunesso” stă o echipă de peste 35 de angajați, care până la final de an promit să pună umărul la diversificarea producției și să ofere consumatorilor o experiență gustativă inedită.

„Urmează să apară pe rafturile magazinelor alte 4 poziții de produse, cum ar fi: nucile uscate și sărate, mix-urile de nuci. Iar în perspectivă, ne propunem să lansăm și fructele uscate în ciocolată. Vom încerca să oferim un produs diferit de cele pe care ne-am obișnuit să le vedem în magazine”, concluzionează directoarea de marketing și vânzări, „Prunesso”, Neli Covaș.

Поток новостей
Открылась выставка MOLDAGROTECH & FARMER 2026

Открылась выставка MOLDAGROTECH & FARMER 2026

В Молдове
В эти дни на выставке «Молдекспо» фермеры могут ознакомиться с новейшими решениями, представленными в рамках выставки MOLDAGROTECH & FARMER 2026. В рамках нынешней выставки особое внимание уделяется модернизации сельскохозяйственных предприятий, более эффективному использованию ресурсов и новым технологиям, способным повысить конкурентоспособность сельского хозяйства.
Канада готова заместить черноморское зерно на мировом рынке

Канада готова заместить черноморское зерно на мировом рынке

В Мире
Канада в этом сезоне может увеличить поставки пшеницы традиционным покупателям зерна из Черноморского региона из-за проблем с судоходством, связанных с войной. При этом качество канадского урожая оказалось лучше, чем ожидали участники рынка после продолжительных дождей во время жатвы.
Япония выделит до $55 млн на модернизацию сельского хозяйства Молдовы

Япония выделит до $55 млн на модернизацию сельского хозяйства Молдовы

В Молдове
Фермеры Молдовы смогут получить доступ к современной сельскохозяйственной технике, ирригационным системам, цифровым решениям и оборудованию для хранения и переработки продукции благодаря новому этапу сотрудничества с Японией. Правительство одобрило начало переговоров и подписание соответствующего соглашения о продолжении проекта модернизации сельскохозяйственной техники и оборудования.
Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Партнерские материалы
Компания Vylor, специализирующаяся на семенах и передовой генетике, которая отделилась от Corteva 1 октября 2026 года, объявила о запуске Vylor Edge — новой инвестиционной платформы, призванной ускорить развитие передовых технологий в мировом сельском хозяйстве. Vylor Edge будет сотрудничать со стартапами, предпринимателями, университетами и более широкой…
Партнерские материалы
Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Компания Vylor, специализирующаяся на семенах и передовой генетике, которая отделилась от Corteva 1 октября 2026 года, объявила о запуске Vylor Edge — новой инвестиционной платформы, призванной ускорить развитие передовых технологий в мировом сельском хозяйстве. Vylor Edge будет сотрудничать со стартапами, предпринимателями, университетами и более широкой…
Moldagrotech & Farmer 2026: Ознакомьтесь с программой выставки, которая пройдет 15–18 октября

Moldagrotech & Farmer 2026: Ознакомьтесь с программой выставки, которая пройдет 15–18 октября

Выставка «Moldagrotech & Farmer 2026» откроет свои двери 15 октября в выставочном центре CIE Moldexpo, где в течение четырёх дней будут представлены сельскохозяйственные технологии, продукция местных производителей и решения для развития агропромышленного сектора. Посетители смогут ознакомиться с программой мероприятия, чтобы узнать, какие мероприятия запланированы на…
Компании Vylor и Rainbow Crops сотрудничают в целях ускорения разработки новых признаков кукурузы

Компании Vylor и Rainbow Crops сотрудничают в целях ускорения разработки новых признаков кукурузы

Компания Vylor, специализирующаяся на семенах и передовых генетических технологиях, которая 1 октября 2026 года отделится от Corteva, а также Rainbow Crops, бельгийская компания, образовавшаяся на базе VIB, объявили о партнерстве с целью разработки новых признаков у кукурузы с использованием искусственного интеллекта (ИИ) и мультиплексного генетического…