În perioada 16 - 26 februarie a fost depistat un focar de gripă aviară în localitatea Mitoc, raionul Orhei. Despre aceasta informează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
„Astfel, au fost instituite zone de protecție și zone de supraveghere, unde medicii veterinari desfășoară recensământul exploatațiilor de animale și evaluarea stării de sănătate a efectivelor de păsări”, precizează specialiștii.
Potrivit ANSA, a fost întrunită, în regim de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale care a aprobat Planuri de măsuri pentru combaterea și eradicarea focarului de influență aviară, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 939 din 04.08.2008 pentru aprobarea normei sanitar-veterinare privind măsurile de supraveghere, control și combatere a gripei aviare, privind Planul de contingență și Manualul operațional pentru controlul influenței aviare.
Precizăm că, tot în această perioadă, 6 focare de gripă aviară la fauna sălbatică, cât și la exploatațiile nonprofesionale au fost eradicate cu succes, iar altele sunt în fază avansată de eliminare.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă deținătorii și crescătorii de păsări să țină păsările în interiorul curților și la observarea semnelor clinice să anunțe imediat personalul veterinar.
De asemenea, ANSA vă îndeamnă să procurați păsări din exploatații autorizate, însoțite de certificate veterinare în original. La fel, se recomandă evitarea cărnii, ouălor și produselor de origine animală din spații neautorizate sau din unități de comerț stradal ilicit.
Citește și: Recomandările ANSA privind prevenirea apariției gripei aviare
Amintim că, anterior, Pe teritoriul Republicii Moldova au fost depistate 4 focare de gripă aviară, în perioada 9 - 16 februarie.
Află și: Alte 4 focare de gripă aviară: Sute de păsări au fost sacrificate