Dejecțiile animaliere au fost, sunt și vor rămâne una din cele mai importante probleme ale sectorului agricol în general și ale sectorului zootehnic în particular. Pe de o parte, dejecțiile animaliere sunt un deșeu de care crescătorii de animale vor să scape, pe de altă parte, dacă nu este depozitat și utilizat gospodărește, conform cerințelor, constituie un factor foarte periculos de poluare a apelor, atât de suprafață, cât și a celor din pânza freatică. Totodată, dejecțiile animaliere sunt și o resursă importantă de nutrienţi pentru agricultori.
Sectorul zootehnic generează dejecții animaliere care constituie o cantitate însemnată de deșeuri biodegradabile. Întreprinderile zootehnice și fermele mari de creștere a animalelor, aflate în proprietatea publică și privată a agenților economici, precum și cele mici din cadrul gospodăriilor țărănești produc cantități mari de deșeuri și dejecții, care necesită sisteme specifice de gestionare a acestora, atât la nivel local, cât și regional.
Deșeurile rurale biodegradabile diferă de cele urbane prin compoziție și cantitate. Inexistența în zona rurală a unor servicii publice de salubrizare și evidență primară a generării deșeurilor face imposibilă întocmirea unei statistici corecte și la timp a deșeurilor biodegradabile rurale, în unele situații din cauza neprezentării informațiilor solicitate de către organele de statistică, motiv pentru care ele pot fi evaluate doar aproximativ. Informațiile se conțin în ghidul bunelor practici de gestionare a dejecțiilor animaliere.
Creșterea animalelor în localități a dus la poluarea intensivă a solului din curțile gospodăriilor, apelor subterane, fântânilor și apelor de suprafață. Colectarea și depozitarea separată a dejecțiilor animaliere din sectorul zootehnic rămâne una din cele mai mari probleme, având în vedere că nu toți fermierii sunt conștienți de necesitatea separării lor, în special acei care încă nu s-au determinat în vederea stocării în siguranță a tuturor reziduurilor produse de animale.
Deșeurile animaliere obținute în gospodărie și de la fermele mici și mijlocii de vite sunt: gunoiul de grajd, gunoiul de păsări, urina și mustul de la gunoiul de grajd etc. Luând în considerare faptul că în sectorul zootehnic ponderea efectivului de animale s-a deplasat din sectorul public în cel privat (85-97%), cu consecințe nefavorabile de poluare a mediul ambiant, se recomandă tuturor specialiștilor de a se acorda o atenție majoră asupra gestionării dejecțiilor animaliere. Cantitatea de dejecții animaliere acumulată variază în funcție de specia de animale, vârstă, numărul lor și durata perioadei de întreținere în grajd.
La capitolul de management al dejecțiilor animaliere, Republica Moldova are multe de realizat în direcția:
- armonizării și aplicării legislației naționale cu legislația Uniunii Europene;
- construcției depozitelor, conform cerințelor ecologice și igienico-sanitare;
- creării infrastructurii de colectare separată a dejecțiilor și deșeurilor în toate localitățile;
- creării premiselor de dezvoltare a sistemului de reciclare a deșeurilor organice.
Sursele generatoare de dejecții animaliere biodegradabile din sectorul zootehnic reprezintă cel mai înalt potențial de producere a îngrășămintelor organice și a biogazului prin tehnologia fermentării anaerobe, care, cu regret, nu este utilizată în practica autohtonă.
Dejecțiile animaliere - includ excrețiile lichide sau semilichide produse de către animale într-un spațiu închis/construcție sau spațiu deschis îngrădit. Acestea sunt deseori amestecate cu apa de ploaie și resturi de așternuturi de paie sau furaje.
Gunoiul de grajd – consistă din excreții solide amestecate cu așternuturile folosite în grajduri și rezultă din spatii închise de creștere a animalelor. Majoritatea azotului, fosforului și potasiului conținut în dieta animalelor întreținute este eliminată prin bălegar și urină.
Dejecțiile și gunoiul de grajd conțin cantități substanțiale macronutrienți (N, P, K) si microelemente. Buna practică pentru managementul gunoiului de grajd prevede reciclarea cât de mult posibilă a acestor nutrienți prin păstrarea compoziției lor și cu reîntoarcerea în circuitul agricol sub formă de îngrășăminte organice ușor accesibile plantelor de cultură – surse furajere.
Bunele practici ale eficientizării managementului gunoiului de grajd prevăd:
- colectarea și depozitarea dejecțiilor animaliere și a gunoiului de grajd într-un mod în care să nu se permită pierderea / dispersarea acestora înainte de a fi aplicat în teren sau levigat de ape curgătoare, astfel ca să devină un poluant de mediu în loc de nutrient eficient;
- managementul aplicării dejecțiilor animaliere și a gunoiului de grajd în teren trebuie să asigure că nutrienţii conţinuţi sunt utilizați cu eficiență maximă posibilă pentru a obține recolte de calitate bună și suficiente pentru efectivul de animale întreținut.
Principalele beneficii și principii ale bunului management al dejecțiilor animaliere și a gunoiului de grajd au în vedere:
- Îmbunătățirea cantității de nutrienţi aflate la dispoziție pentru creșterea și dezvoltarea culturilor, reducerea nevoii de aplicare a îngrășămintelor minerale;
- reducerea riscului poluării mediului și în special a apei, cauzat de contaminarea directă a cursurilor de apă cu dejecții lichide / solide și pierderea indirectă de nutrienți prin levigare pe terenurile agricole extinse, pe o durată de timp îndelungată;
- asigurarea cu sisteme corespunzătoare pentru colectarea și depozitarea dejecțiilor animaliere, astfel ca să se minimalizeze riscurile de poluare a mediului ambiant;
- colectarea eficientă, cunoașterea și estimarea conținutului de nutrienţi al dejecțiilor animaliere, astfel ca aplicarea uniformă a gunoiului fermentat și în doze cunoscute ca îngrășăminte organice să asigure optimul necesar de dezvoltare a plantelor de cultură;
- neaplicarea dejecțiilor lichide și a gunoiului de grajd în condițiile unui risc ridicat de contaminare a cursurilor de apă și solului din proximitate;
- aplicarea dejecțiilor lichide și a gunoiului de grajd doar când nutrienţii sunt utilizați de către o anumita cultură şi în fazele de dezvoltare, care permit să nu rămână reziduuri nevalorificate de nutrienţi în sol.
