Insecticidele joacă un rol esențial în agricultura modernă, având un impact notabil asupra creșterii randamentelor culturilor. Utilizarea acestora a permis controlul eficient al dăunătorilor, reducând pierderile de recolte cu asigurarea unei producții mai mari. Totuși, este important de menționat că, deși insecticidele contribuie la sporirea productivității, utilizarea lor poate avea anumite consecințe asupra ecosistemului și sănătății umane. Astfel, este necesar să se echilibreze nevoile agricole cu protecția mediului și a sănătății publice, pentru a evita efectele negative pe termen lung.
Expertul Iurie Rija afirmă că, în funcție de modul în care acționează asupra dăunătorilor, insecticidele pot fi împărțite în mai multe categorii, fiecare având particularitățile sale.
Insecticidele sistemice sunt un tip de insecticid care este încorporat în plante prin diverse metode de aplicare, precum pulverizarea foliară sau aplicarea în sol. După ce sunt absorbite de plantă, insecticidele sistemice se deplasează prin sistemul vascular al acesteia și ajung în frunze, tulpini și lăstari. Insectele care se hrănesc cu plantele tratate ingerează substanțele chimice, iar astfel sunt distruse. Unul dintre avantajele insecticidelor sistemice este că eficiența acestora nu depinde de condițiile meteorologice, precum ploaia sau temperaturile extreme, deoarece substanțele active sunt protejate în interiorul plantei. De asemenea, perioada de protecție oferită de insecticidele sistemice este mult mai lungă, comparativ cu alte tipuri de insecticide. Acestea sunt eficiente mai ales împotriva dăunătorilor care se hrănesc direct din plante, cum sunt insectele cu trompă sau cu gheruțe.
Insecticidele de contact acționează atunci când insectele intră în contact direct cu substanța activă, care poate fi aplicată pe plante prin pulverizare sau prin alte metode. Spre deosebire de insecticidele sistemice, acestea nu sunt absorbite de plante, ci doar acționează pe părțile tratate ale acestora. Eficiența insecticidelor de contact depinde în mare măsură de condițiile meteorologice, cum ar fi precipitațiile și temperaturile ridicate, care pot afecta distribuția și persistența substanțelor chimice. Deși insecticidele de contact sunt foarte eficiente împotriva insectelor târâtoare, cum ar fi gândacii sau viermii, ele nu sunt la fel de eficiente împotriva insectelor zburătoare. Acestea din urmă pot scăpa de efectele insecticidului înainte de a intra în contact direct cu substanța activă.
Insecticidele anorganice sunt substanțe chimice care conțin metale sau compuși minerali, cum ar fi sulful, fluorul sau cuprul. Deși utilizarea lor a scăzut în ultimele decenii din cauza impactului lor negativ asupra mediului și sănătății, unele dintre aceste insecticide, cum ar fi sulful, sunt încă utilizate pentru combaterea unor dăunători specifici. De exemplu, sulful este eficient în controlul acarienilor sau al unor tipuri de fungii care pot afecta culturile.
Insecticidele organice sunt compuși chimici sintetici care fac parte dintr-un grup larg de pesticide utilizate pentru combaterea dăunătorilor. Aceste insecticide sunt adesea folosite în agricultură datorită eficienței lor și capacității de a proteja culturile pe termen lung. Spre deosebire de insecticidele anorganice, cele organice sunt mai puțin toxice pentru oameni și animale, însă utilizarea lor trebuie reglementată cu mare atenție pentru a evita contaminarea solului sau a apei.
Insecticidele naturale sunt produse pe bază de substanțe chimice care se regăsesc în mod natural în plante sau în organismele vii. Un exemplu de insecticid natural este nicotina, care a fost utilizată timp de secole pentru combaterea insectelor. De asemenea, piretrii, substanțe extrase din flori de crizantemă, sunt folosite ca insecticide naturale. Cu toate acestea, utilizarea nicotinei ca insecticid a fost interzisă în Statele Unite din 2001 din cauza riscurilor de contaminare a alimentelor și a potențialului toxic asupra sănătății umane.
