În funcție de condițiile anului și de alți factori, la piersic și nectarină se obțin rezultate foarte bune, atât la plantarea de toamnă, cât și la cea de primăvară. Plantarea pomilor din toamnă, încheiată cu circa 3 săptămâni înainte de începerea înghețurilor, are următoarele avantaje:
- umiditatea relativă a aerului și umiditatea solului toamna sunt mai ridicate și contribuie la prinderea pomilor;
- după plantare rădăcinile încep să activeze și până în iarnă se realizează calusarea rănilor și chiar emiterea de rădăcini noi;
- ploile care urmează după plantare asigură umiditatea necesară solului și contribuie la suportarea mai ușor a unei eventuale secete primăvara;
- pomii plantaţi toamna pornesc în vegetaţie cu 2-3 săptămâni mai devreme decât cei plantaţi primăvara și realizează creșteri cu 20-30% mai mari;
- perioada de plantare favorabilă este mai lungă decât primăvara;
- braţele de muncă sunt mai disponibile, deoarece în această perioadă nu sunt lucrări agricole importante.
Excepție de la această recomandare se face pentru localităţile în care solul îngheaţă la adân- cime mare și rădăcinile pomilor plantaţi toamna pot degera. Pot fi și alte cazuri, de exemplu, întârzierea scoaterii pomilor din pepinieră din cauza timpului nefavorabil.
Săpatul gropilor
Pe teren desfundat și nivelat, gropile se fac cu puțin timp înainte de plan- tare sau în ziua plantării pentru a nu se pierde umezeala acumulată în sol (mai ales primăvara). Pe terenurile argiloase și umede, săpatul gropilor cu burghiul poate crea condiții nefavorabile penetrării în profunzime și lateral a rădăcinilor. Datorită vitezei mari de rotire în jurul axului și lateral, peretele și fundul gropii se șlefuiesc atât de tare încât capătă un aspect lucios și foarte dur. În acest caz, în primul an de plantare, rădăcinile se dezvoltă lent, datorită exploatării unui volum mai redus de sol. Revenirea la o creștere normală va fi influențată de frecvența udărilor și a ploilor căzute, care cu timpul vor înmuia peretele și baza gropii.
Dimensiunile trebuie sa fie cât mai reduse în așa fel încât sa încapă cât mai bine sistemul radicular. În cazul plantațiilor intensive dimensiunile gropilor trebuie să fie de 50/50 cm și adânci de 60 cm. Pe terenurile nedesfundate dimensiunile gropilor se efectuează de mărimi mai mari constituie 80/80 cm și adânci de 70 cm. Totodată menționăm că, în acest caz, săpatul gropilor se efectuează cu 2-3 luni înainte de plantare.
După săparea gropii se trage 2/3 din pământ în ea după ce în prealabil s-a adăugat gunoiul de grajd bine fermentat.
Gropile se executa manual cu hârlețul - pe terenurile în pantă, sau mecanizat cu ajutorul agregatului SG-1, sau cu motoburghiul – pe terenurile mecanizabile. Pământul rezultat la săparea manuala a gropilor în teren nedesfundat se separă, urmând ca umple- rea gropilor la plantare, în zona rădăcinilor pomilor, sa se facă cu pământul cel mai fertil.
După săpatul gropilor se administrează la fiecare groapă câte 10-15 kg de mraniţă, 100-150 g superfosfat și 30-40 g sare potasică care se amestecă cu solul folosit la plantare.
În acest caz afânarea şi fertilizarea locală asigură condiții mai bune de plantare, de prindere a pomilor și este suficientă pentru primii 2-3 ani, după care rădăcinile devin apte să ocupe noi straturi de sol (V. Balan et al 2001).
Tehnica plantării
Pomii se plantează imediat după mocirlire, fără ca mocirla să se usuce pe pomi. Dacă se întârzie, pomii se remocirlesc.
Cu scopul de a efectua o plantare cât mai corectă a pomilor, la plantare se recomandă de folosit sârma ce a fost utilizată la pichetat. În cazul când pichetarea a fost executată prin trei picheți, se va utiliza scândura de repichetat.
Adâncimea de plantare a pomului diferă în funcție de caracteristicile terenului, de înălţimea punctului de altoire, de efectul eroziunii pe pantă etc.
Astfel, pe terenurile plane, desfundate cu 2-3 luni înainte de plantare, pomii altoiţi pe portaltoi generativi (migdal și franc) se plantează cu coletul mai sus de nivelul gropii cu 3-4 cm iar pe cele desfundate recent cu 6-8 cm, pentru ca după așezarea pământului și a pomului, coletul să revină la suprafața solului așa cum a fost în pepinieră. Pomii altoiți pe portaltoi vegetativi se plantează cu coletul portaltoiului îngropat la 6-8 cm sub nivelul solului, astfel încât după așezarea solului, coletul să coboare la 10-12 cm adâncime, iar punctul de altoire să rămână la suprafața solului.
Pe terenurile în pantă, plantarea pomilor are unele particularități, și anume: în treimea inferioară a pantei, pomii se plantează cu coletul mai sus cu 7-8 cm față de suprafața terenului, întrucât solul erodat din treimea superioară a pantei va fi deplasat în timp la baza pantei, îngropând parţial trunchiul pomului. Când plantarea se face pe treimea superioară a pantei, poziţia coletului trebuie să fie cu 3-5 cm sub nivelul solului, iar în partea de mijloc cu 2-3 cm sub nivelul solului, întrucât solul spălat readuce coletul pomului la suprafață.
Plantatul pomilor se face de către echipe formate din doi muncitori. Unul amestecă pământul cu mraniță și îngrășăminte chimice repartizate și face un mușuroi pe fundul gropii, înalt de 15- 20 cm, iar al doilea așază scândura de plantat deasupra gropii, cu crestăturile laterale între cei 2 picheți marginali, și fixează pomul pe mușuroi prin crestătura centrală la adâncimea stabilită. Pe terenurile cu vânturi puternice sau cu posibilitate de chiciură se recomandă odată cu plantarea pomilor de instalat și tutori. Pomul se așează în partea de nord a tutorelui și cu prima ramură orientată pe rând în direcția sud. Dacă nu se folosesc tutori, orientarea pomului se face cu punctul de altoire pe direcția nord. Rostul acestei așezări este ca tutorele să apere tulpina de ger în timpul iernii, iar prima ramură cu toți lăstarii care vor rezulta din ea, să protejeze tulpina de arșița soarelui din timpul verii.
Muncitorul cu sapa trage pământ mărunt și reavăn peste rădăcini. Pentru a asigura pătrunderea pământului printre rădăcini, muncitorul care ţine pomul îl vibrează în sus vertical prin mișcări scurte dar bruște. Când rădăcinile sunt acoperite cu un strat de pământ de 10-15 cm, muncitorul care ţine pomul, tasează solul din groapă, de la marginea gropii spre pom. Groapa se completează apoi cu pământ și se tasează din nou. După al doilea călcat, în jurul pomului se face un lighean, în care se toarnă 20-30 1 de apă. Apa este necesară la plantare, chiar dacă pământul este suficient de umed. Prin udare, solul se așează uniform, iar contactul dintre rădăcini și sol se realizează mai accesibil. După infiltrarea apei în sol, se trage restul de pământ, iar dacă plantarea se face toamna, se formează un mușuroi la baza pomului.
Ori de câte ori pomul trebuie să fie udat, mușuroiul se desface și se reface la loc după ce pământul s-a zvântat, în cazul mulciului se poate uda și prin el.
Pentru livezile la care săpatul gropilor se face mecanizat și straturile de sol sunt amestecate, este necesar ca la plantare să se folosească numai pământ fertil, de pe intervalele dintre rânduri.
Un pom bine plantat nu trebuie să se smulgă din pământ dacă tragem de el cu oarecare putere.
