Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) sub egida Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), dar și în parteneriat cu companiile de consultanță, instituțiile de învățământ cu profil agricol, Congresul Autorităților Locale, Biroul Relații cu Diaspora, va lansa marți, 26 ianuarie 2021, campania de informare-2021desfășurată sub sloganul „Fii fermier informat, pentru o viață mai bună la sat!”.
Scopul acestei campanii de informare este absorbția corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin FNDAMR. Aceasta vine în sprijinul publicului-țintă al FNDAMR, asigurând cunoașterea măsurilor de finanțare, a schemelor de plăți directe și a condițiilor, documentelor necesare şi etapelor de accesare a FNDAMR, precum şi a drepturilor şi obligațiilor ce revin beneficiarilor Fondului. De asemenea, se vor prezenta proiecte de succes deja implementate și informații utile care vor crea un climat de încredere celor interesați de accesare a fondurilor de dezvoltare nerambursabile.
Din publicul-țintă al campaniei fac parte fermieri și investitori beneficiari ai măsurilor FNDAMR, autorități publice locale, Asociații de Profil și membrii acestora, reprezentanți ai diasporei, potențiali beneficiari ai plăților directe per cap de animal dar și instituții de învățământ profesional tehnic cu profil agricol.
Totodată, Campania de informare 2021 va asigura diseminarea informațiilor (broșurilor și pliantelor) privind accesarea fondurilor nerambursabile acordate prin FNDAMR la scară națională prin intermediul Subdiviziunilor Teritoriale ale AIPA.
O componentă mai specială, în cadrul acestui proiect, este aceea de a sonda, efectiv, modul în care angajații Agenției se adresează beneficiarilor și modul în care aceștia răspund nevoilor beneficiarilor. De aceea, a fost creat un chestionar privind evaluarea gradului de satisfacție a părților interesate care poate fi accesat la rubrica ”sondaje” sau accesând direct linkul: aici
Pentru informarea corectă și în timp real a tuturor persoanelor interesate, pe pagina de internet a Agenției, www.aipa.gov.md, s-a creat o secțiune ”Campanii de Informare” în care cei interesați pot consulta calendarul sesiunilor la rubrica ”Campania de informare-2021” dar și descărcă formularul de participare: aici
Campania nu urmărește creșterea numărului de cereri de finanțare, ci pregătirea corectă și eficientă a cererilor ce urmează a fi depuse la AIPA. ⚡️Urmărește știrile Agroexpert -> pe Telegram!