Articole

Comisia Europeană a lansat un Observator al pieţei vinului

Comisia Europeană a lansat un nou mecanism în domeniul pieței vinului, care va permite acestui sector să beneficieze de o mai mare transparenţă cu privire la preţuri, producţie şi schimburi comerciale. Un consiliu de administraţie compus din experţi ai pieţei vinului se va reuni în mod regulat, conform unui model similar cu cel pentru celelalte observatoare care există deja pentru sectoarele laptelui, cărnii, cerealelor, zahărului, fructelor şi legumelor.

 „Comisia Europeană de-a lungul timpului a lansat mai multe Observatoare pe diverse segmente, fie că discutăm de lapte, de carne, de legume şi fructe, iată acum avem vinul. Pentru că este important să ştim în orice moment care sunt preţurile la care se vând vinurile, care sunt preţurile de cost, ce putem să facem, unde putem să intervenim, unde putem să reducem, unde putem să creştem astfel încât practic fermierii din aceste sector al viţei-de-vie să fie permanent informaţi cu privire la evoluţia preţurilor la nivel european şi la nivel internaţional”, a comunicat europarlamentarul din România, Daniel Buda.

Acest lucru va permite adaptarea politicilor pe termen mediu şi pe termen scurt, pe de o parte. Pe de altă parte, Comisia Europeană va putea să intervină ori de câte ori constată că sunt anomalii în anumite zone ale UE şi este nevoie de intervenţie.

„Este, practic, o oglindă a ceea ce se întâmplă în acest sector. Este o măsură pe care Comisia a uzitat-o cu succes atunci când vorbim de Observatorul laptelui, ceea ce a permis să intervină, de exemplu, în anumite momente cu sprijin financiar pentru fermieri când preţul laptelui scădea sub o anumită valoare, pentru ca aceştia să reziste în continuare pe piaţă. De asemenea, când discutăm de sectorul cărnii de porc au fost intervenţii din partea Comisiei, ţintite, sectorial şi zonal. Sunt mecanisme prin care Comisia Europeană intenţionează, doreşte şi reuşeşte să sprijine sectoarele să supravieţuiască în faţa unor chestiuni imprevizibile. Este o expresie a solidarităţii UE cu fermierii şi, până la urmă, este o chestiune care ţine de ceea ce înseamnă asigurarea confortului alimentar sau siguranţa alimentară pentru cetăţenii UE, păstrându-ne caracterul unui jucător important în ceea ce înseamnă furnizarea de hrană de calitate pe tot globul” , a mai adăugat europarlamentarul.

Uniunea Europeană este cel mai mare producător mondial de vin, fiind responsabilă pentru 65% din producţie şi 70% din exporturile mondiale. Noul observator va acoperi toate soiurile de vin – roşii, albe şi rose – precum şi vinurile protejate în cadrul schemelor produs de origine protejat, respectiv indicaţie geografică protejată.

Sursă: Cotidianulagricol.ro

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!