Aronia este un arbust longeviv, rustic. Fructele au un conţinut ridicat de substanţe colorante naturale (antociani), dar şi în vitamina C (85 mg %). Este o specie capabila să valorifice o gamă variată de soluri, slab acide, cu textură nisipo-lutoasă. Nivelul de precipitaţii cerut este 500-600 mm anual, fiind o specie care suportă foarte bine seceta de scurtă durată. Aronia este rezistentă la geruri de până la -30°C, fiind totuşi o specie iubitoare de lumină.
Pentru amplasarea plantaţiilor de aronia se vor evita solurile scheletice, sărăturoase, cele cu exces de umiditate. Panta terenului nu trebuie să depăşească 10-15%. Pregătirea terenului înainte de plantare constă în efectuarea lucrărilor obişnuite grupei de arbuşti fructiferi: eliberarea terenului de plantele premergătoare, arătura adâncă (25-30 cm) se efectuează imediat după distribuirea îngrăşământului organic, care constituie fertilizantul de bază, în scopul încorporării în sol a acestuia cât mai uniform, apoi discuirea arăturii în două sensuri, pichetarea terenului se face la distanţele de plantare de 2,8-3,5 m între rânduri şi 1,2-1,5 m între plante pe rând, iar materialul săditor constă în butaşi înrădăcinaţi, marcote sau plante la ghiveci, obţinute in vitro.
În general, plantarea se efectuează toamna la începutul lunii noiembrie sau primăvara devreme când terenul permite efectuarea acestei lucrări. Chiar dacă s-a efectuat fertilizarea de bază, este indicat ca la fiecare groapă de plantare să se distribuie 6 – 8 kg de mraniţă şi 30 g superfosfat. Înainte de a fi plantaţi butaşii se fasonează prin scurtarea rădăcinilor principale şi apoi se mocirlesc.
În plantaţiile tinere, solul se menţine curat de buruieni pe rândul de plante prin praşile repetate sau prin mulcire. Intervalul dintre rânduri se menţine de asemenea curat de buruieni prin discuiri repetate sau se înierbează. Scoruşul negru are o mare capacitate de lăstărire bazală, încă din primii ani după plantare. Această caracteristică este luată în considerare la stabilirea formei de conducere şi dirijare a plantelor.
În condiţii normale această specie creşte sub formă de tufă, caz în care se opresc la fiecare plantă câte 5-8 tulpini multianuale, crescute din zona coletului, pe care se formează ramuri de ordinul doi în vârstă de 2-4 ani purtătoare de rod şi ramuri anuale.
În plantaţiile pe rod fertilizarea cu îngrăşăminte organice se face periodic cu doze de 40 t/ha sau anual se aplică toamna 30 g/plantă îngrăşăminte complexe (NPK), iar primăvara 20 g/plantă azotat de amoniu. În momentul când plantele depăşesc vârsta de 10-12 ani şi producţia scade se recomandă o regenerare a tufelor prin tăierea tulpinilor bătrâne şi înlocuirea lor cu tulpini noi.
Această intervenţie se face gradual, pe parcursul a 3-4 ani. De-a lungul tulpinilor multianuale se execută tăieri de rărire a ramurilor de ordinul doi şi a celor anuale, eliminarea ramurilor uscate, debile şi a celor subţiri, slab productive.
