Articole

Ediția de iarnă a Forumului Național Anual al Nucicultorilor din Republica Moldova

Uniunea Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere din Moldova (UAPCN) a organizat cea de-a VII-a ediție a Forumului Național Anual al Nucicultorilor din Republica Moldova (FNAN), care s-a desfășurat la Chișinău în data de 12 decembrie 2019.

Start evenimentului a fost dat de către fondatorul și președintele de onoare al Uniunii Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere din Moldova, Alexandru Jolondcovschi, care a inspirat viață în această asociație obștească și a stat la temelia dezvoltării culturii nucifere în Republica Moldova.

,,În domeniul nuciculturii noi am făcut mulți pași îndrăzneți.Vă salut pe toți și mă bucur că suntem mulți. De fiecare dată uniunea noastră și, îndeosebi, staful de organizare, președintele executiv Oleg Tîrsînă și Constantin Gajim fac totul pentru ca dumneavoastră să fiți la curent, la aceste întâlniri de vară și de iarnă, cu cele mai proaspete, actuale noutăți și informații din domeniul nuciculturii.”, a menționat Alexandru Jolondcovschi.

În continuare cuvântul de salut a fost preluat de către secretarul de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Mihai Machidon, care a menționat despre valoarea imensă a ramurii nucifere în Republica Moldova, despre potențialul acesteia de a deveni una dintre cele mai de succes atât la nivel național, cât și internațional.

,,Vă salut din numele ministrului agriculturii. Pentru noi, ramura nuciferă este foarte importantă nu prin potențialul financiar. Bineînțeles că sunt și anumite probleme, pornind de la căutarea de noi soiuri, scheme de plantare, lupta cu dăunătorii. Astăzi avem un potențial destul de larg în domeniu, chiar dacă suntem la nivelul minim față de alte țări. Am avut o întălnire la care am discutat despre soiuri învechite și necesitatea de a fi revăzute și extrasedin catalogul soiurilor de plante pentru a preveni alte probleme care pot apărea în viitor. Noi suntem alături de dumneavostră și vom face față provocărilor împreună.”, a punctat Mihai Machidon.

Următorul pe scenă a urcat președintele executiv al UAPCN, director la Pepeniera Voinești, Oleg Tîrsînă, care a vorbit despre situația principalilor competitori pe piața internațională, cele mai bune soiuri de nuci, caracteristicele acestora și care sunt măsurile de salvare a pomilor afectați de ploi, grindină și diverse tipuri de carențe. 

În cadrul discursului său, Oleg Tîrsînă a spus că: ,,A venit timpul să privim cu mai multă maturitate la acest domeniu, care oferă în continuare anumite oportunități, dar sunt și anumite constrângeri care trebuie să ne mobilizeze, ca să facem lucru mai bine. O veste bună este că, în ultimii 13 ani producția de nuci a crescut considerabil. Față de anul 2006, în care s-au produs și s-au consumat circa 410 000 tone, în 2018/2019 cantitatea raportată la anul 2006 a crescut cu 114%. Avem spor de producție, dar și o creștere semnificativă a consumului. Republica Moldova ocupă poziția a patra de exportator de nuci cu o pondere de 6% din exporturile globale. Printre cele mai bune și solicitate soiuri de nuc se numără Chandler, Fernor, Lara, Franquette, Tulare.”

Evenimentul a devenit o tradiție nobilă pentru toți actorii culturii nucifere. FNAN a reunit peste 300 de participanți, printre care: producători, procesatori, experți în economie și comerț, pepinieriști, furnizori de echipamente și diverse materiale, parteneri comerciali și reprezentanți ai Statului. La acest forum participanții au avut ocazia de a interacționa și a aduce astfel mai multă coeziune, solidaritate și unitate socio-profesională în sectorul culturilor nucifere.

La ediția a VII-a au participat cei mai buni experți pe tehnologia culturilor nucifere, experți în economie și marketing și alți profesioniști. Pe scenă au urcat și câțiva dintre cei mai cunoscuți actori ai nuciculturii europene, cum ar fi directorul export la AMB ROUSSET, Renaud Rousset (Franța), administratorul la Di CARLO Import-Export, Michele di Carlo (Italia) și profesorul, doctor în horticultură la USAMV București, Iosif Kiss (România).  

În ultimii doi ani, plantațiile culturii nucului s-au mărit aproape cu 2000 ha. Ca rezultat, suprafața comună al acestora a depășit 16 mii ha. Toate plantațiile de nuci (de la livezi și păduri până la cei plantați de-a lungul drumurilor) ajung la aproape 30 de mii de ha.Specialiștii din minister estimează potențialul de producție al culturii nucului în Moldova în valoare de 15 mii tone de miez de nuc (un rezultat excepțional obținut în 2017). De obicei producția de miez de nuc variază între 10-12 mii tone.

Este de notat că, conform UAPCN din Republica Moldova, în structura exportului aproximativ o treime din volumul producției le revin nucilor, obținuți din plantații private mai mult sau mai puțin îngrijite - de tip livadă, deținute de fermieri agricoli. Restul sunt nucile din centre forestiere, alei de-a lungul drumurilor etc.

Uniunea Asociațiilor Producătorilor de Culturi Nucifere este o organizație obștească care întrunește și reprezintă producători de culturi nucifere: nuc, migdal, alun, pepeniere nucifere, procesatori și exportatori de producție nuciferă, furnizori de utilaje și îngrășăminte specifice pentru aceste culturi.În anul 2018, UAPCN a înregistrat o marcă comercială națională,,Moldova Walnuts” pentru producția de nuci, care va permite în viitor crearea unei imagini a produsului moldovenesc mai ușor de recunoscut pe piețele externe unde sunt comercializate nucile în coajă și miezul de nucă.

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!