Regiunea de sud-est este preferata agricultorilor români când este vorba de cultivarea plantelor exotice. Culturi consacrate precum porumbul și grâul au ajuns să fie înlocuite cu cele ale bananierului japonez, curmalului chinezesc, bananierului nordului, migdalului, smochinului, etc.
Bananierul japonez sau musa basjoo este un soi cu rezistență la frig care provine din sud-estul Asiei. El este cultivat atât pentru fibră, cât și ca plantă ornamentală în grădini, mai întâi în Japonia și mai apoi în unele zone din Europa de Vest și chiar din Statele Unite ale Americii. Fibrele plantei sunt cunoscute pentru utilizarea lor în industria textilă.
Curmalul chinezesc tolerează o gamă largă de temperaturi și precipitații, deși necesită veri fierbinți și suficientă apă pentru fructificare. Spre deosebire de majoritatea celorlalte specii din gen, tolerează ierni destul de reci cu temperaturi care ajung până la aproximativ -15 ° C. Recolta proaspată, precum și fructele uscate confiate, pot fi consumate ca o gustare sau cu cafea. În țări precum China și Coreea din fructe se poate prepara suc, oțet sau chiar vin. Fructele și semințele curmalului chinezesc sunt utilizate în medicina tradițională chineză și coreeană, ajutând la atenuarea stresului, dar și ca anti-fungice, anti-bacteriene, anti-ulceroase.
Bananierul Nordului sau pawpaw are ca principală caracteristică producția celor mai mari fructe indigene din America de Nord. Fructele pot fi folosit în prajituri, biscuiți și shake-uri de lapte. În cultivare, pawpaw preferă un sol umed și este deosebit de valoros pentru a stabili vegetație rapidă în zonele în care inundațiile frecvente ar putea produce eroziune. Fructul pawpaw se dezvoltă în ciorchine și are culoarea galben-verzui spre maro. Modul prin care arborele se înmulțeste este prin semințe care se pun cu o zi înainte de plantare în apă caldă pentru a contribui la germinare.
Migdalul nu tolerează solul prea umed și este extrem de sensibili la înghețul din primăvară. El se dezvoltă în ierni ușoare, umede și veri calde și uscate. Migdalii au rădăcini adânci și trebuie să fie plantați în pământ fertil și bine drenat la o distanță de 19 și 26 de metri. În ciuda faptului că migdalii sunt toleranți la secetă irigarea noilor plantați, dar și aplicarea azotului și a îngrășămintelor organice este obligatorie.
Smochinul se dezvoltă în orice sol cu drenaj bun. Deși cultivarea în containere poate fi făcută în orice moment, totuși primăvara este anotimpul ideal deoarece pentru ca aceștia să se stabilizeze. Fructele sunt de dimensiuni medii și mari și colorate cu o nuanță de violet intens. Smochinul intră pe rod de abia din al II-lea an de plantare. Fructele de smochin conțin carbohidrați care s-au dovedit eficienți în protejarea sângelui de bacterii, paraziți și viruși care provoacă diverse boli, cum ar fi hepatita C.
