Tăierile reprezintă lucrări esențiale în plantațiile de pomi fructiferi și sunt absolut necesare pentru o producție de calitate.Astfel, tăierea este una dintre lucrările obligatorii, ce are ca scop corectarea creșterii astfel încât resursele naturale să fie cât mai bine valorizate.
Pomicultorii la început de drum, dar și cei cu experiență cunosc că tăierile constituie o lucrare anuală ce se realizează la aproape toate speciile de pomi fructiferii și de care depinde în mare măsură nivelul producției, calitatea ei, dar și vigoarea plantației.
Tăierea la pomii fructiferi presupune scurtarea sau chiar îndepărtarea unor ramuri. Toaletarea acestor pomi se realizează în fiecare an și poate avea obiective diverse - tăieri de formare, tăieri de regenerare, cât și tăieri de rodire. Procedura se realizează prin tăierea, cu o foarfecă de grădină sau un fierăstrău pentru pomicultură, a unor părți verzi sau lemnoase ale pomilor, sau chiar prin tăierea unei ramuri în totalitate.
De ce este necesară această procedură
Un prim motiv pentru care se realizează anual tăierea pomilor fructiferi este legat de valorificarea luminii. Odată rărite ramurile, lumina poate ajunge mai ușor la muguri și determină o dezvoltare mai viguroasă a fructelor.
Tăierile pomilor fructiferi se realizează și pentru ca planta să se regenereze - se taie lăstarii bătrâni pentru ca resursele să meargă exclusiv către cei tineri, pentru a stopa o îmbolnăvire - prin îndepărtarea organelor bolnave, dar și pentru a corecta poziția ramurilor, astfel încât să nu se încalece și să împiedice resursele să ajungă în anumite zone.
Tăierea pomilor fructiferi se face de cele mai multe ori primăvara devreme și toamna, în perioada de repaus vegetativ, și nu trebuie sub nicio formă omisă. Indiferent dacă vorbim despre o cultură pentru consum propriu sau una destinată comerțului, cert este că pentru o producție ridicată și de calitate, această lucrare este absolut necesară.
Ce se întâmplă dacă facem lucrările de tăiere mai devreme
Dacă sunt executate prea devreme, tăierile pot sensibiliza pomii și îi pot face mai vulnerabili la frig. O tăiere prea timpurie poate chiar să compromită producția unei livezi, motiv pentru care trebuie să acordăm o atenție deosebită nevoilor tipului de pom și să executăm lucrările în funcție de specificul livezii.
Tăierea pomilor fructiferi se realizează din mai multe motive, în funcție de nevoile specifice ale fiecărei culturi, dar și de etapa sa de dezvoltare.
În funcție de scopurile urmărite prin tăiere, ele pot fi:
Tăieri de formare a pomilor
Tăierile de formare sunt realizate pentru a corecta și ordona coroana pomilor astfel încât să li se asigure o mai bună interceptare a luminii, cât și condiții optime pentru realizarea altor lucrări tehnologice.
Tăieri de producție
Aceste tăieri au menirea de a întreține coroana, de a regla fructificarea și de a revigora vegetația. Tăierile de rodire pot fi:
- Tăieri de întreținere- Presupun eliminarea anuală a ramurilor cu poziție verticală de la partea superioară a coroanelor, scurtarea șarpantelor, cât și scurtarea sau eliminarea ramurilor care atârnă la baza coroanei și împiedică efectuarea lucrărilor. Totodată, aceste tăieri se fac și pentru a echilibra vegetația între baza și vârful coroanei, și a șarpantelor din etaje și a ramurilor din coroană.
- Tăieri de fructificare- Se realizează diferit, în funcție de pomii fructiferi din cultură, fiecare specie având propriile cerințe din acest punct de vedere.
Tăieri de întinerire (regenerare)
Acest tip de tăiere se realizează prin îndepărtarea ramurilor bătrâne, pentru a face loc celor tinere, mai rodnice. Este o tăiere necesară, pentru că determină direcționarea tuturor resurselor către ramuri mai productive.
Tăieri de corectare
După cum sugerează chiar denumirea ei, este o tăiere prin care se îndepărtează ramuri care nu au muguri, care sunt prea subțiri și care determină o încărcare inutilă a pomului, cer resurse, dar nu oferă rod.
Fiecare specie pomicolă are propriile nevoie când vine vorba despre îngrijire. Regulile sunt diferite și când vine vorba despre tăiere, astfel încât trebuie să cunoaștem foarte bine necesitățile fiecărei Specii. Mai jos vom regăsi menționate în mod special tăieri de fructificare.
Sursa: agro.basf.ro
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!