Articole

În unele supermaketuri prețurile la legume sunt de 2-3 ori mai mari decât la furnizori

Prețurile la unele produse de primă necesitate în supermarketuri sunt cu 100%, iar în unele cazuri și cu peste 200% mai mari decât prețurile angro de la furnozori. La această constatare a ajuns deputatul Alexandr Slusari, după ce a făcut o monitorizare pentru a vedea cât costă legumele în magazine.

Alexandr Slusari, a făcut o analiză comparativă a prețurilor angro cu cele din magazine în cazul celor mai importante legume pentru pensionari, pentru a pregăti un borș. Iată ce a constatat:

- Cartofii: prețuri angro de import după devamare - 5,5-6 lei/ kg, -prețuri la supermarketuri - 12-14 lei/kg.

- Ceapa de calitate superioară: prețul angro de la furnizori - 4,5-5 lei, prețuri la supermarketuri - 18-20 lei/kg.

- Varza din roada veche: prețul angro de la furnozori - 3,5-4 lei/kg, prețul la supermarketuri - 7-8 lei/kg.

- Morcovul: - intermediarii cer deja de la furnizori micșorarea prețurilor pănă la 2-3 lei/kg, - prețurile la supermarketuri - 7-8 lei/kg.

„Națiunea întreagă suferă în urma crizei pandemice și social-economice, iar cineva câștigă supravenituri de la vânzarea celor mai importante produse agroalimentare”, a concluzionat deputatul.

Acesta a solicitat repetat plafonarea adaosului comercial la legume din setul de borș pănă la 15 %.

Reamintim că, atât premierul Ion Chicu, cât și președintele Igor Dodon au făcut apel la agenții economici să nu majoreze nejsutificat prețurile, iar șeful statului a avertizat că Guvernul va recurge la plafonarea prețurilor sau schimbarea directorilor unor rețele comerciale dacă solicitările autorităților nu vor fi luate în calcul. Deocamdată, astfel de măsuri nu au fost întreprinse.

Sursă: unimedia.info

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!