Articole

Ministrul Agriculturii a României: Toți fermierii afectați de seceta din acest an vor primi despăgubiri

Promisiune fermă din partea ministrului Agriculturii a României, Adrian Oros, pentru fermierii afectați de secetă. Aflat într-o vizită la Tulcea, șeful de la MADR a anunțat că toți agricultorii afectați de lipsa precipitațiilor vor primi despăgubiri proporționale cu gradul de calamitare al culturilor.

,,I-am asigurat pe fermieri că toți cei care vor suferi pagube din cauza secetei anul acesta o să primească despăgubiri pentru că așa este normal. Comitetele pentru situații de urgență se vor întruni, vor merge să constate acolo unde sunt anunțați de către fermieri să constate, să evalueze suprafețele, să evalueze dimensiunea pagubelor astfel încât să avem o imagine cât mai reală, cât mai obiectivă, să știm exact care au fost pierderile, câți bani trebuie să alocăm în așa fel încât fermierii să fie despăgubiți”, a declarat ministrul Adrian Oros.

La acest moment, potrivit fermierilor români, județele cel mai afectate de secetă sunt Călărași, Ialomița, Galați și Brăila. În restul județelor din partea de sud a țării, gradul de calamitare al culturilor înființate astă toamnă depășește 50% pe suprafețe extinse, ajungându-se la un procent de afectare de 80-90% în multe exploatații.

Sursă: Agrointel.ro

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!