Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion PERJU, a participat, la Conferința științifică consacrată celei de-a 70-a aniversări de la fondarea Grădinii Botanice Naționale (Institut) „Alexandru Ciubotaru” . În ședința plenară, ministrul a transmis un mesaj de felicitare colectivului Grădinii Botanice, urându-le succese, realizări fructuoase pe viitor și extinderea raporturilor de colaborare cu MADRM.
„MADRM apreciază contribuţia colaboratorilor Grădinii Botanice la conservarea biodiversităţii și susține activitatea instituției prin finanțarea din Fondul Ecologic Național a proiectelor ce vizează propagarea rezultatelor cercetărilor științifice elaborate în cadrul instituției. De asemenea, în măsura posibilităților, oferim suport activităților de restabilire a colecțiilor Grădinii Botanice, urmare a calamităților naturale din primăvara anului 2017 prin implementarea proiectelor ecologice, finanțate de Fundația de mediu al Prințului Albert al II-lea de Monaco. Un alt proiect pe care dorim să îl implementăm în comun, este crearea Aleii Organizației Națiunilor Unite la Grădina Botanică, alee consacrată împlinirii a 75 de ani de la fondarea ONU. Astăzi, ne dorim ca împreună cu reprezentanții comunității științifice să identificăm soluții pentru problemele cu care se confruntă Grădina Botanică și să setăm pașii următori pentru a contribui cât mai eficient la salvarea patrimoniului natural”, a declarat ministrul.
În cadrul Conferinței au fost prezentate un set de comunicări susținute de cercetătorii științifici, prin crearea unei platforme virtuale de dezbateri, fiind expuse problemele din domeniu, realizările, perspectivele și necesitatea asigurării protejării vegetației și dezvoltării patrimoniului natural național.
Grădina Botanică (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei a fost fondată în anul 1950, având rolul unui centru de informare, educație agroecologică și instruire în domeniile de amenajare și horticultură decorativă. Totodată, are misiunea de a contribui la conservarea diversităţii biologice și la îmbogățirea cunoștințelor și informațiilor legate de lumea vegetală, în temeiul rezultatelor cercetărilor ştiinţifice.