Articole

Noul record mondial la producția de grâu: 17,398 de tone la hectar

Un nou record mondial la producția de grâu a fost omologat la un nivel de 17, 398 de tone la hectar. Performanța vine dintr-o fermă care a mai deținut acest titlu și cu recolta din 2017, când vârful atins a fost de 16,791 de tone la hectare.

Fermierul Eric Watson, cel care a doborât recordul mondial la producția de grâu, este din Noua Zeelandă, iar performanța sa reprezintă la acest moment noul record mondial pentru cel mai mare randament la cultura de grâu, cu o recoltă uimitoare de 17.398  de kilograme la hectar, potrivit presei din Noua Zeelandă.

Eric Watson din Ashburton, Noua Zeelandă, și-a adjudecat recordul mondial – Guinness World Records, pentru cel mai mare randament de grâu pentru a doua oară consecutiv. Watson a reușit să își doboare recordul anterior, stabilit pentru producția din 2017, de 16,791 t / ha.

De precizat că grâul lui Watson este o cultură irigată la care, în Noua Zeelandă, randamentul mediu este de 12 tone la hectar. Eric Watson nu s-a mulțumit cu acest nivel de recoltă, astfel că an de an și-a îmbunățit tehnologia pentru a crește producția.

Cel mai nou succes al lui Eris Watson a fost rezultatul încercării de noi tehnologii, trecerea la fertilizarea cu azot lichid și monitorizarea mai regulată a sănătății plantelor.

„Suntem foarte mândri că am obținut un astfel de rezultat. Recordul mondial înscris în Cartea Recordurilor – Word Guiness Book, este o recunoaștere plăcută a muncii noastre grele și a noilor inovații pe care le-am pus la punct”, spune fermierul.

„În timp ce eram încântați de rezultatul record din 2017, am văzut modalități prin care am putea îmbunătăți și obține un randament și mai mare. Mulțumită randamentelor mari de grâu pe care le putem obține la ferma noastră, suntem încântați dacă vedem că producțiile cresc de la an la an cu 100-200 kg / ha. Deci, să-mi bat ultima recoltă cu aproape 600 kg/ha mi-a depășit chiar speranțele”, a spus Watson.

Semănat în aprilie 2019 și recoltat pe 17 februarie 2020, varietatea de grâu cu care s-a doborât recordul mondial se numește Kerrin și face parte din portofoliul KWS, fiind furnizat fermierului din Noua Zeelandă de Carrfields Grain & Seed.

Pe partea de protecția plantelor – tratamente și erbicidări, Eric Watson a colaborat cu agronomii la Bayer Crop Science pentru ambele sale recorduri mondiale.

Sursă: Agrointel.ro

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!