Articole

O infecție periculoasă a fost depistată la mistreți în ”Pădurea Domnească”

Pe teritoriul Republicii Moldova a fost înregistrat un nou focar de pestă porcină africană, comunică Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

În ultima săptămână a lunii aprilie, în regiunea Rezervației naturale „Pădurea Domnească”, ce se află de-a lungul Prutului, în vestul raioanelor Glodeni și Fălești, au fost depistate zece cadavre de mistreți. Probele prelevate au confirmat că animalele au fost infectate cu pestă porcină africană.

Totodată, specialiștii au confirmat și două cazuri de rabie: unul la o bovină în raionul Ștefan Vodă și altul - la un câine în raionul Anenii Noi.

În luna martie, în satul Cuhnești din raionul Glodeni a fost instituită carantină din cauza izbucnirii unui focar de pestă porcină africană. În februarie curent, carantina epizootică a fost declarată într-o suburbie a orașului Hâncești.

Sursă: sputnik.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!