Articole

Premierul Ion Chicu la Ministerul Agriculturii: „În domeniul mediului am ajuns la un dezastru”

Premierul Ion Chicu a dat indicații celor de la Ministerul Agriculturii să facă o inventariere a pădurilor și să lanseze o campanie de plantare a fâșiilor forestiere. Indicațiile au fost făcute în cadrul ședinței membrilor Colegiului Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Ministrul Ion Perju a prezentat un raport referitor la activitatea ministerului în 2019 și prioritățile pentru 2020. Printre problemele confruntate de domeniul de responsabilitate al ministerului a fost menționată insuficiența acută a specialiștilor, oportunitățile nefolosite de export a producției, restanțele la îndeplinirea angajamentelor din Acordul de Asociere, insuficiența stațiilor de irigare, lipsa infrastructurii de colectare și procesare a deșeurilor solide, cadrul normativ învechit și altele.

Ion Chicu a declarat că trebuie să aducă sectorul agricol la o funcționare normală. „Într-o perioadă foarte scurtă de timp, din minister au plecat 49 de oameni. A fost o mare greșeală. E necesar să recrutăm cei mai buni specialiști, să eliminăm deficiențele fiscale, ca pe lanț să fie o cotă unică de TVA. Să determinăm investiții masive în irigare. Deși suntem o țară încă în mare parte agrară, nu suntem în stare să ne asigurăm. Ne bazăm pe import”. Premierul a chemat specialiștii să depună dosarele pentru poziția de secretar de stat al MADRM responsabil de mediu.

În context, șeful Guvernului a menționat: „În domeniul mediului am ajuns la un dezastru. Toate câmpurile sunt pline de plastic și polietilenă. Trebuie să întreprindem măsuri urgente pe domeniul colectării și procesării deșeurilor. Vă rog să faceți o inventariere a pădurilor și să lansați campanii de plantare a fâșiilor forestiere”.

În urma audierii rapoartelor, participanții și-au expus opinia despre subiectele abordate și prioritățile în domeniile vizate pentru perioada următoare de activitate, precum și au propus acțiuni de eficientizare a activității instituției și îmbunătățire a politicilor publice.

Sursă: unimedia.info

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!