Articole

România renunţă la obligația ca magazinele mari să comercializeze 51% alimente româneşti

Conform unui proiect de lege adoptat prin votul final al Camerei Deputaților, marii comercianți de produse alimentare din România nu vor mai fi obligați ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate și de panificație, să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă pe raft de la producători români autohtoni.

Această obligație era în vigoare în România, conform unei legi adoptate de Parlament în 2016, de la începutul anului 2017.

Comisia Europeană a deschis, în 2017, împotriva României o procedură de infringement, considerând că legea încalcă drepturile consumatorului de a alege marfa dorită și libertatea de circulație a mărfurilor în Uniunea Europeană.

Comercializarea produselor româneşti a fost un subiect intens dezbătut în perioada 2018-2019, având în vedere obligativitatea ca 51% din carnea, ouăle, legumele, fructele, mierea de albine, produsele lactate şi de panificaţie să provină din România.

Sursă: Cotidianulagricol.ro

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!