Articole

Terapia cu zumzet de albine: Un apicultor român și-a autorizat o stupină terapeutică unică în țară

Terapia cu zumzet de albine este cea mai nouă apiterapie din România. Prima stupină apiterapeutică axată pe puterea vindecătoare a zumzetului albinelor a fost autorizată în județul Mureș, acolo stuparul Vasile Nașca și-a dorit să aducă această tehnică și în România, accesând fonduri europene pentru a-și pune planul în aplicare.

Apicultorul Vasile Naşca, din judeţul Mureş, este cel care s-a gândit să folosească zumzetul ca terapie, un concept nou, dar cunoscut peste hotare. El a accesat o finanţare pe fonduri europene pentru dezvoltarea unui centru de terapie prin zumzetul de albine.

„Albinele sunt nişte fiinţe minunate şi au fost de mult timp legate de viaţa omului. În momentul în care locuiesc în stup, prin mişcările aripilor produc un anumit zgomot, pe o anumită frecvenţă. Acea frecvenţă este foarte liniştitoare pentru organismul uman. Mulţi o compară cu frecvenţa zgomotelor produse de delfini. Ne simţim bine, ne relaxăm, iar pe de altă parte, acest zumzet de albină acţionează asupra sistemului auditiv. Noi îl percepem la nivelul conştientului şi ne poate ajuta să ne îmbunătăţim auzul”, este de părere Vasile Naşca.

Ședințele se țin în natură, acolo unde albinele se simt cel mai bine, iar pacientul se va odihni efectiv pe un pat format din patru stupi orizontali, amplasaţi în interiorul unei căbănuţe, intrând în contact cu zgomotul produs de albine, care poate fi receptat prin intermediul unor căşti audio. La toate acestea se adaugă mirosul intens de stup, adică de miere, ceară și propolis.

,,Se poate înregistra şi sunetul, dar nu este acelaşi lucru cu mediul natural. În momentul în care cineva vine într-o stupină apiterapeutică aşa cum am gândit-o noi, trăieşte o experienţă cu totul şi cu totul specială. Odată este zgomotul, a doua oară sunt aroma şi miresmele din această căsuţă. Este o aromă plăcută, puternică şi foarte benefică pentru organism”, a mai menționat Vasile Naşca.

Metoda, cunoscută mai ales în Slovenia la momentul actual, relaxează, stimulează sistemul nervos și activează centrii auditivi. Este recomandată persoanelor care suferă de hipoacuzie, depresie, migrene, stres sau oboseală.

Terapia cu zumzet de albine nu este la îndemâna oricui, ea trebuie făcută de către un apicultor, la recomandările unui medic specialist. Pentru cetățenii câtorva țări, metoda de relaxare cu ajutorul albinelor este la modă deja.

“Conceptul este unul foarte la modă în Slovenia, Austria, Germania şi Ucraina. Slovenii sunt cei care au făcut din apiterapie un brand de ţară. Promovează foarte mult conceptul de apiterapie, conceptul de turism apicol, statul se implică mult în această frumoasă activitate. A durat ceva timp până să punem la punct toate documentaţia şi autorizaţiile”, a mai spus apicultorul.

Sursă: Agrointel.ro

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!