Articole

Turcia oferă teren agricol gratuit pentru cultivarea cerealelor, a plantelor leguminoase și oleaginoase

Turcia oferă teren agricol de la stat pentru cultivarea cerealelor, a plantelor leguminoase și oleaginoase, precum și pentru plante de nutreț. Terenurile sunt date în folosință gratuită, iar prioritate au cetățenii care au domiciliul în apropierea suprafețelor.

Autoritățile turce au dezvoltat un proiect de închiriere directă către fermieri a terenurilor agricole publice. Soluția de urgență are drept scop creșterea producției agricole și asigurarea nevoilor de hrană ale țării în perioade de criză.

În prima fază a proiectului vor fi închiriate 9,7 milioane de metri pătrați de teren (echivalentul a 970 de hectare) pe care se vor dezvolta culturi strategice precum cereale, leguminoase, oleaginoase și culturi furajere. Fermierii vor folosi pământul fără să plătească chirie și vor fi acordate stimulente suplimentare pentru tineri și pentru femei.

Potrivit oficialilor guvernamentali, scopul este să nu lase necultivat niciun centimetru de teren agricol.

O măsură de sprijin a fost gândită și pentru terenurile arabile publice deja închiriate. La acestea, plata arendei va fi amânată timp de 6 luni. De acest sprijin vor beneficia 51.000 de fermieri care au contracte pentru cultivarea a 600 de milioane de metri pătrați de teren.

Proiectul pentru creșterea producției agricole va fi implementat în provinciile de est ale Kars, Erzurum, Erzincan, Mush, Bingol și provinciile centrale anatoliene din Kayseri și Sivas. Agricultorii din 42 de sate și orașe vor avea posibilitatea de a solicita cultivarea terenurilor desemnate.

Ministerul agriculturii din Turcia a plătit fermierilor  7,9 milioane de dolari ca ajutor în amenințarea coronavirusului COVID-19.

Sursă: Agrointel.ro

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!