Articole

Ultimii cinci ani au fost cei mai calzi din toată perioada de observații meteo în Moldova

În Republica Moldova, ultimii cinci ani, au fost cei mai calzi din perioada de observație de 125 de ani. De la începutul perioadei de observații meteorologice, temperatura medie anuală a aerului a crescut cu 1,6 grade Celsius. Anul 2019 a fost cel mai cald din toată perioada de observații, iar în anul 2020 tendința de creștere a temperaturii aerului continuă.

Datele serviciului meteo Chișinău arată că în 2019 temperatura medie anuală a aerului a constituit +12,2 grade Celsius, fiind cu 2,7 grade Celsius mai ridicată față de normă și s-a plasat pe locul întâi în șirul anilor cu temperaturi medii anuale ridicate.

Potrivit meteorologilor, sezonul de iarnă 2019-2020 a fost anormal de cald. Temperatura medie a aerului a constituit +3,1 grade Celsius, fiind cu 5,2 grade Celsius mai ridicată față de normă și se semnalează pentru prima dată în toată de observație.

În ultimele luni ale anului 2020, ianuarie-aprilie, temperatura medie a aerului a fost cu 4,5 grade Celsius mai ridicată față de normă. Regimul termic ridicat și deficitul de precipitații din perioada ianuarie-aprilie a acestui an au provocat pagube sectorului agricol din țară.

Sursă: radiochisinau.md

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!