Articole

Volumul stocurilor de mere, prune și struguri de masă în depozitele din Moldova

Luând în considerare dinamica pasivă în a doua jumătate a lunii decembrie 2019, stocurile de marfă depozitate la moment constituie: 180-190 mii tone de mere, 8-10 mii tone de struguri de masă și 2-3 mii tone de prune. Însă, curând aceste cantități vor fi epuizate datorită intensificării exportului începând cu a doua săptămână a lunii ianuarie 2020. Strugurii de masă și prunele vor fi exportate până la sfârșitul lunii curente, iar merele până la sfărșitul lunii aprilie.

Potrivit MADRM, datele preliminare arată că în anul 2019 au fost produse: 595 mii tone de mere, 108 mii tone de prune, 17 mii tone de caise, 12 mii tone de cireșe și 8 mii tone de vișine. În primele 11 luni ale anului 2019, au fost exportate cca 235 mii tone de mere, 60 mii tone de prune, 40 mii tone de struguri, 12 mii tone de cireșe și vișine.

Datele privind producţia globală a principalelor fructe în Republica Moldova nu sunt atât de îmbucurătoare. Condițiile climatice și-au adus impactul asupra recoltelor. Acestea au scăzut în 2019 cu 11% față de 2018. În același plan de idei, exportul merelor în primele 11 luni ale anului curent a atins cifra de 234,7 mii tone, principala destinația de export fiind țările CSI. Un alt aspect este că în 2019 au fost procesate 290,5 mii tone de mere, în scădere cu 36 mii tone comparativ cu anul 2018.

,,În 2018 am avut o recoltă de fructe record în Europa și Republica Moldova. În 22 de țări au fost exportate circa 249,650 tone de mere. Destinația lider în acest sens este Rusia cu 246,507 mii tone. Cota Republicii Moldova în importurile de mere în Federația Rusă a crescut de la 2% în 2014 la 22% în 2018”, a menționat directorul executiv Moldova Fruct, Iurie Fală.

Privind exportul strugurilor de masă, obiectivul preconizat a fost cca 85 mii tone. Însă, volumul de export total, în 20 de țări, a constituit 60 mii tone, inclusiv din recolta anului 2019 - cca 40,0 mii tone. În 2018 acest indicator fiind de 57,7 mii tone. Suprafaţa viilor pe rod cu soiuri de masă în gospodăriile agricole din țară în 2019 a constituit 12,5 mii ha.

Potrivit Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în 2019 suprafața fructelor nu a suferit mari schimbări comparativ cu 2018. În Republica Moldova plantațiile de pomi fructiferi dețin o suprafață de circa 104 mii ha, dintre care merele dețin cea mai mare parte - 52,0 mii ha, prune – 22,6 mii ha, piersici – 5,7 mii ha, cireșe și vișine – 7,5 mii ha, caise – 3,5 mii ha.

Sursă: Agroexpert

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!