Prețuri și Tendințe

Rija: Majorarea costurilor de transport afectează producătorii agricoli din RM

Author: AgroExpert
Expert: Iurie Rija
Rija: Majorarea costurilor de transport afectează producătorii agricoli din RM - agroexpert.md

Majorarea semnificativă a costurilor de transport în Republica Moldova pune presiune asupra întregului lanț de producție și distribuție afectând în mod direct traiderii care angajează companiile de transport și, în cele din urmă, producătorii agricoli, care se confruntă cu prețuri mai scăzute pentru produsele lor. Despre aceasta susține expertul în agro-market Iurie Rija.

Expertul subliniază că aceste consecințe s-au soldat în urma aprobării Hotărârii de Guvern nr. 637 din 30-08-2023, prin care s-a modificat punctul 281 din Regulamentul cu privire la delegarea salariaților entităților din Republica Moldova, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2012. Prin urmare, deciziile luate de autorități ar fi condus la o creștere substanțială a cheltuielilor de deplasare pentru detașații entităților din țară.

„Impactul majorării cheltuielilor de deplasare se resimte direct în cadrul entităților de transport internațional, care sunt responsabile cu zilnica delegare a salariaților pentru efectuarea curselor internaționale.  De exemplu, în contextul stagnării prețurilor internaționale pentru materii prime și produse alimentare la valori joase, majorarea costurilor de transport amplifică presiunea asupra producătorilor agricoli”, afirmă iurie Rija.

Potrivit lui, diurnele de deplasare către cele mai solicitate destinații din Republica Moldova au crescut din 2024 în mod semnificativ. De exemplu:

  • Pentru România, diurna a crescut cu 100%, de la 30 de euro la 60 de euro pe zi, ceea ce înseamnă o majorare medie de 120 de euro per cursă, până la 240 de euro.
  • Pentru Bulgaria, diurna a crescut cu 86%, de la 35 de euro la 65 de euro pe zi, ceea ce înseamnă o majorare medie de 175 de euro per cursă, până la 325 de euro.

Majorarea diurnelor pentru deplasările în principalele destinații pentru export din R. Moldova

„În plus față de aceste cheltuieli de deplasare sub formă de diurnă, angajații mai primesc și salarii tarifare, care cresc anual. Cu un salariu mediu pe economie în 2024 de 13.700 de lei/lună, majorarea cheltuielilor de transport reprezintă o povară semnificativă pentru întreprinderile noastre”, afirmă expertul.

În trecut, costurile de transport reprezentau 10-15% din valoarea încărcăturii, însă din 2024 aceste costuri urcă la 20%. Potrivit lui Rija, această majorare este rezultatul a doi factori principali: scumpirea motorinei (în vara anului 2023 prețul era de 19-20 de lei/l, acum - 22 de lei/l) și majorarea cheltuielilor de deplasare a șoferilor conform noii HG.

„Dacă scumpirea carburanților poate fi atribuită conjuncturii internaționale a pieței și este dincolo de controlul nostru, cheltuielile de deplasare sunt în sfera de competență națională”, mai spune expertul.

Potrivit lui, soluția ar fi revizuirea Anexei nr. 2 la Regulamentul cu privire la delegarea personalului entităților din Republica Moldova, în vederea diminuării cheltuielilor de deplasare. Totodată, situația ar fi putea fi schimbată prin introducerea unei excepții la lege pentru companiile de transport. 

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!