Reducerea economiei informale în sectorul agricol este esențială pentru creșterea competitivității și dezvoltarea durabilă a agriculturii în Republica Moldova. Am discutat cu două antreprenoare despre impactul înregistrării oficiale a afacerilor asupra activităților lor. În cele ce urmează, vom explora beneficiile pe care le-au resimțit după ce și-au înregistrat afacerea, inclusiv accesul la subvenții și credite, protecția legală și contribuția la dezvoltarea comunităților locale.
Afacere apicolă
Atunci când îți deschizi o afacere, este esențial să îți clarifici perspectivele și să îți stabilești obiectivele. De această părere este antreprenoarea Nadejda Ciudnaia, care susține că „pentru a avea succes pe termen lung, trebuie să ai o viziune clară și să planifici fiecare pas. Fără o direcție bine definită, este foarte greu să te menții pe piață.”
„Fără o entitate juridică înregistrată, nu poți accesa creditele de la bănci sau alte structuri financiare. Este crucial să fii pregătit să investești în dezvoltarea afacerii tale. De asemenea există foarte multe proiecte de grant oferite de instituțiile statului precum ODA sau parteneri străini, dar acestea sunt accesibile doar celor care au acte în regulă. Este o oportunitate pe care nu ar trebui să o ratăm”, a punctat Nadejda.
În sectorul agricol, statul oferă facilități de subvenționare, iar antreprenoarea susține că: acest tip de suport este un avantaj enorm pentru cei care doresc să investească în agricultură și să dezvolte afaceri sustenabile.
„Am depus dosarul pentru subvenții post-investiționale, iar rezultatul a fost pozitiv. Am primit finanțare de 50%, plus un bonus de 10% pentru statutul de femeie antreprenoare. Aceste măsuri ne-au permis să ne dotăm afacerea cu utilaje esențiale, cum ar fi remorci apicole omologate pentru UE. Totodată, am beneficiat de două granturi semnificative, unul prin intermediul ODA pentru tineri și altul de la IFAD, destinat femeilor antreprenoare. Aceste fonduri ne-au permis să avansăm rapid și să nu ne bazăm exclusiv pe bugetul familiei”.
Astfel, investițiile realizate au facilitat o dezvoltare eficientă a afacerii, toate acestea datorită statului legal.
„Toate aceste măsuri au permis o dezvoltare mult mai intensă a afacerii, facilitând dotarea cu utilaje care ne susțin creșterea eficientă și ne reduc dependența de resurse umane. Am achiziționat două remorci apicole specializate și omologate pentru UE, iar pentru procesul de extracție a mierii dispunem de echipamente pentru descăpăcirea fagurilor și centrifugă. Avem stupi moderni, echipați cu tot ce este necesar, și cântare electronice care transmit în timp real informații despre starea stupinei. Aceste utilaje, care în mod normal ar fi fost dificil de procurat din resurse proprii, ne ajută să ne desfășurăm activitatea mult mai eficient”, a conchis antreprenoarea.
Afacere cu maia
Lilia Ursu își amintește că afacerea sa a început dintr-o pasiune adânc înrădăcinată pentru coacerea pâinii cu maia, o pasiune dezvoltată încă din copilărie, când cocea pâine și plăcinte alături de mama sa. Inspirată de un blog al unui brutar american, a început să producă pâine cu maia pentru familie acum doi ani. Gustul unic al pâinii a impresionat nu doar familia, ci și vecinii, prietenii și rudele, astfel încât cererea pentru pâinea sa a crescut rapid.
„Din cauza cererii tot mai mari, am fost nevoită să închiriez un spațiu pentru a-mi desfășura activitatea. Aceasta a reprezentat o provocare psihologică majoră, deoarece trebuia să fac trecerea de la coacerea casnică la folosirea tehnicii industriale, care implica costuri ridicate. Dar am reușit să identific bani pentru a cumpăra 2 role industriale la mâna a doua și un malaxor pentru aluat. Așa a căpătat viață mini-brutăria mea”, povestește antreprenoarea.
După legalizarea afacerii, a simțit că a câștigat încrederea clienților. De asemenea, i-a permis să aplice pentru un grant destinat micilor întreprinderi.
„Legalizând activitatea, în primul rând, am câștigat încrederea clienților, deoarece afacerea legalizată oferă o garanție a calității și a respectării normelor sanitare și de siguranță alimentară. În al doilea rând, legalizarea mi-a permis să aplic la un grant destinat micilor întreprinderi sau afacerilor locale. Încă nu l-am câștigat, dar sper. Acest grant poate sprijini creșterea afacerii prin achiziționarea de echipamente moderne, îmbunătățirea infrastructurii și extinderea capacității de producție”, mai susține Lilia Ursu.
Totodată, producătoarea locală ia parte la târgurile Cămara Fest, unde toți participanții sunt obligați să-și înregistreze afacerea și să prezinte certificate și analize.
*Acest material este realizat cu susținerea Mikro Kapital Moldova
Despre Mikro Kapital Moldova
Membru al grupului internațional, Mikro Kapital Moldova este o instituţie financiară nebancară specializată în furnizarea de microfinanţare pentru IMM-uri din diverse domenii de activitate. Compania sprijină antreprenorii şi fermierii, care au nevoie de capital rapid pentru desfăşurarea activităţii, prin procese accelerate de analiză şi validare a cererilor de finanţare şi studii de evaluare a riscurilor prompt realizate.
Grupul Mikro Kapital investeşte continuu şi susţine instituţiile financiare specializate în finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii din CSI, Europa de Vest şi America Centrală. În prezent, grupul de companii Mikro Kapital activează pe pieţele financiare din Luxemburg, Italia, Elveția, România, Republica Cehă, Armenia, Uzbekistan, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Hong Kong și Ungaria.