Externe

2023, al doilea cel mai călduros an înregistrat în Marea Britanie

Author: AgroExpert
Al doilea an călduros Marea Britanie - agroexpert.md

Anul 2023 a fost al doilea cel mai călduros an înregistrat în Regatul Unit, după recordul atins în 2022.

„Observațiile privind clima Regatului Unit sunt clare. Schimbările climatice influențează recordurile de temperatură din Regatului Unit pe termen lung, 2023 fiind al doilea cel mai călduros an înregistrat”, a declarat Mike Kendon de la serviciul meteorologic britanic Met Office, citat într-un comunicat.

Potrivit datelor, deocamdată provizorii, temperatura medie din 2023 a urcat la 9,97 grade Celsius, o valoare situată în urma celei din 2022 (10,03 grade Celsius) și înaintea celei din 2014, de 9,88 grade Celsius.

„Anul a fost marcat de valuri de căldură notabile în iunie și septembrie și a fost susținut de temperaturi peste medie timp de opt din cele 12 luni ale anului”, a precizat serviciul meteorologic britanic.

Te-ar putea interesa și: Cum poate R. Moldova să-și asigurare reziliența la schimbările climatice

Țara Galilor și Irlanda de Nord au cunoscut cel mai călduros an în 2023, potrivit Met Office, care înregistrează temperaturile începând din 1884.

Tendința climatică observată în Regatul Unit este în concordanță cu cea observată la nivel global.

„2023 este pe cale să devină cel mai călduros an înregistrat vreodată pe Pământ, în timp ce concentraţiile de dioxid de carbon din atmosfera noastră nu au fost niciodată atât de ridicate în ultimii cel puţin 2 milioane de ani", a adăugat serviciul de meteorologie.

Citește și: Anul 2023 ar putea fi considerat cel mai călduros

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!