Comisia Europeană a trimis vineri Acordul comercial dintre UE şi Noua Zeelandă Consiliului spre semnare, ceea ce reprezintă un pas important în direcţia ratificării acestuia, informează un comunicat al Executivului comunitar.
Transmiterea proiectelor de decizii privind semnarea şi încheierea acordului către Consiliu reprezintă un pas important: odată ce Consiliul dă undă verde, UE şi Noua Zeelandă pot semna acordul şi acesta poate fi trimis Parlamentului European spre aprobare. După aprobare, acordul poate intra în vigoare.
Se preconizează că acordul va aduce beneficii majore pentru UE: schimburile comerciale bilaterale vor creşte cu până la 30% datorită acestui acord, exporturile anuale ale UE putând ajunge la 4,5 miliarde de euro. Investiţiile UE în Noua Zeelandă au un potenţial de creştere de până la 80%. Acordul poate reduce taxele vamale cu aproximativ 140 de milioane de euro pe an pentru întreprinderile din UE, începând cu primul an de aplicare.
Comerţul deschis reprezintă unul dintre cei patru piloni ai Planului industrial al Pactului verde al UE anunţat de preşedintele CE, Ursula von der Leyen, la 1 februarie 2023, iar acest acord va fi un element esenţial al acestuia. Odată intrat în vigoare, acordul va contribui la transformarea economiei UE într-o economie mai verde, mai competitivă şi mai rezilientă. Vor fi noi oportunităţi de export pentru întreprinderi, fie mari sau mici
Acordul va oferi noi oportunităţi pentru întreprinderi prin: eliminarea tuturor taxelor vamale la exporturile UE către Noua Zeelandă, deschiderea pieţei de servicii din Noua Zeelandă în sectoare-cheie precum serviciile financiare, telecomunicaţiile, transportul maritim şi serviciile de livrare, asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru investitorii din UE în Noua Zeelandă şi viceversa şi îmbunătăţirea accesului întreprinderilor din UE la contractele de achiziţii publice pentru bunuri, servicii, lucrări şi concesiuni de lucrări din Noua Zeelandă.
În plus, vor fi facilitate fluxurile de date, norme previzibile şi transparente pentru comerţul digital şi un mediu online sigur pentru consumatori, vor fi prevenite cerinţele nejustificate de localizare a datelor şi menţinerea standardelor înalte de protecţie a datelor cu caracter personal, vor fi sprijinite întreprinderile mici să exporte mai mult prin intermediul unui capitol dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii, va exista o reducere semnificativă a cerinţelor de conformitate şi a procedurilor pentru a permite un flux mai rapid de mărfuri şi angajamente semnificative din partea Noii Zeelande de a proteja şi de a asigura respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, în conformitate cu standardele UE.
Fermierii din UE vor avea mult mai multe oportunităţi de a-şi vinde produsele în Noua Zeelandă imediat după punerea în aplicare a acordului. Taxele vamale vor fi eliminate din prima zi pentru principalele exporturi ale UE, cum ar fi carnea de porc, vinul şi vinul spumos, ciocolata, produsele zaharoase şi biscuiţii.
Pe lângă reducerile tarifare, fermierii din UE vor avea şi alte avantaje. Acordul va proteja lista completă a vinurilor şi băuturilor spirtoase din UE (aproape 2.000 de denumiri), cum ar fi Prosecco, Polish Vodka, Rioja, Champagne şi Tokaji. În plus, 163 dintre cele mai renumite produse tradiţionale ale UE (indicaţii geografice), cum ar fi brânzeturile Asiago, Feta, Comte sau Queso Manchego, produsele Istarski prsut ham, Lubecker Marzipan şi măslinele Elia Kalamatas, vor fi protejate în Noua Zeelandă.
Acordul ţine seama de interesele producătorilor din UE care vând produse agricole sensibile, cum ar fi anumite produsele lactate, carnea de vită şi de oaie, etanolul şi porumbul dulce. Pentru aceste sectoare, comerţul nu va fi liberalizat. În acest sens, acordul va permite importuri cu un nivel redus sau zero al taxelor vamale din Noua Zeelandă numai în cantităţi limitate (prin aşa-numitele "contingente tarifare").
⚡️Urmărește știrile Agroexpert pe-> Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!