Externe

Eurostat: Populaţiile de porcine şi bovine scad în UE

Author: AgroExpert
porci UE - AgroExpert.md

Deşi Uniunea Europeană are efective semnificative de porcine şi bovine, în perioada mai-iunie 2022 populaţia de bovine a scăzut cu 2%, iar cea de porcine cu 5%, faţă de perioada similară din 2021, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat) pe baza rezultatelor disponibile ale statelor membre.

Datele provizorii pentru România indică 3,33 milioane de porcine în 2022. Cele mai numeroase efective de porcine în UE erau în Spania, Germania, Franţa, Danemarca, Ţările de Jos, Polonia, Italia, Belgia şi România.

În perioada mai-iunie 2022, cele mai semnificative scăderi ale efectivelor de porcine a fost raportată în Polonia (un declin de 1,4 milioane de capete, sau minus 13%), Germania (un declin de 2,4 milioane de capete, sau minus 10%) şi Danemarca (un declin de un milion de capete, sau minus 8%).

Reculul este parte a unei tendinţe generale, toate statele membre UE cu peste trei milioane de porcine au raportat scăderi şi indică pentru următorii ani un declin al numărului animalelor reproducătoare.

Tendinţa descrescătoare a continuat şi la efectivele de bovine, cu un declin total de 2% în rândul statelor cu cel puţin 1,5 milioane de bovine. Cel mai sever declin a fost în Belgia, de 5% între 2021 şi 2022, şi de 13% între 2016 şi 2022.

Datele provizorii pentru România indică 1,85 milioane de bovine în 2022. Cele mai numeroase efective de bovine în UE erau în Franţa, Germania, Irlanda, Spania, Polonia, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi România.

⚡️Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!