Externe

O navă cu cereale ucrainene a plecat în direcția Etiopia

Author: AgroExpert
cereale ucraina export - AgroExpert.md

O navă închiriată de Programul Alimentar Mondial (PAM) al Organizaţiei Naţiunilor Unite a pornit din portul ucrainean Cernomorsk de la Marea Neagră, având la bord circa 30.000 de tone de grâu cu destinaţia Etiopia, a anunţat sâmbătă ministerul ucrainean al Infrastructurii printr-un comunicat preluat de Reuters.

„Conform estimărilor ONU, Etiopia este la un pas de o criză alimentară”, consemnează documentul.

Conform acestuia, trei nave transportă în prezent, în parteneriat cu PAM, peste 90.000 de tone de grâu către Etiopia şi Yemen.

„Intenţionăm să exportăm încă 190.000 de tone, aflate în curs de achiziţie de către partenerii ONU”, adaugă ministerul de la Kiev.

Alte nouă nave au pornit, tot sâmbătă, din porturile ucrainene, mai arată aceeaşi sursă.

Exporturile de grâu ale Ucrainei au scăzut mult de la începutul invaziei ruse, deoarece porturile de la Marea Neagră au fost închise, ceea ce a împiedicat folosirea uneia din cele mai importante rute comerciale pentru livrarea cerealelor. Ca urmare, preţurile alimentelor au crescut în întreaga lume şi a apărut pericolul unor penurii în Africa şi Orientul Mijlociu.

La sfârşitul lui iulie, trei dintre porturile respective au fost redeschise în urma unui acord între Moscova şi Kiev, mediat de ONU şi de Turcia.

⚡️Следите за новостями Agroexpert в ->  Telegram | Viber | Facebook | Instagram | News letter!

⚡️ Urmărește știrile Agroexpert pe ->  Telegram  |  Viber  |  Facebook  |  Instagram  |  News letter!